Live

Oamenii de știință au înțeles în sfârșit cum zboară fluturii

Data actualizării: Data publicării:
Zborul fluturilor i-a pus în încurcătură mult timp pe oamenii de știință. Foto: Agerpres

Oamenii de știință s-au întrebat mult timp cum zboară fluturii - spre deosebire de alte animale care zboară, aceste insecte au aripi neobișnuit de scurte și largi, foarte mari în comparație cu corpul lor. Acum, experții au stabilit că fluturii „aplaudă”, bat din aripi, iar aripile lor sunt perfect evoluate pentru o mai bună propulsie, scrie CNN.

Biologii de la Universitatea din Lund, Suedia, au testat o teorie veche de 50 de ani, potrivit căreia fluturii „aplaudă” cu aripile, împingând aerul pentru a crea un jet care propulsează animalul în direcția opusă. 

„Fluturii arată diferit de celelalte animale care zboară, păsări și lilieci. Forma aripii este foarte specială - scurtă, dar largă, foarte mare în comparație cu corpul lor mic”, spune Per Henningsson, profesor de Biologie la Universitatea din Lund. „Este o enigmă, pentru că o astfel de aripă este foarte ineficientă”. 

Biologii au studiat zborul fluturilor și au descoperit că aripile acestora capătă o formă curbată, de cupă, în timpul mișcării în sus și „aplaudă” din aripi, propulsând fluturele înainte. Bătaia în jos a aripilor ajută la menținerea în aer.

Ei au remarcat un lucru neobișnuit: în loc să se lipească una de alta în timpul bătăii, ca două suprafețe plane, aripile se curbează, formând un „buzunar”, care poate capta mai mult aer, îmbunătățind propulsia.

„Când aripile bat în sus și se lovesc una de alta, am observat că nu formează două suprafețe plane. Ele se curbează și formează un soi de buzunar”, a spus Henningsson, adăugând că biologii cred că în acest mod fluturii captează mai mult aer între aripi, ceea ce îmbunătățește propulsia.

Echipa de cercetători a testat teoria folosind o serie de aripi robotice și a descoperit că aripile flexibile cresc eficiența bătăii cu 28% față de aripile rigide.

Experții cred că fluturii au evoluat spre o asemenea formă neobișnuită a aripii pentru a scăpa de prădători.

„Flexibilitatea ar putea fi motivul pentru care au o formă a aripilor atât de ciudată. Fluturii decolează foarte rapid - fac asta ca măsură de apărare, minimizând riscul de a fi prinși”, a mai explicat Henningsson.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat a încercat să iasă din Peru cu 320 de tarantule lipite de corp. Ce l-a dat de gol

Au conștiință animalele? Oamenii de știință adună tot mai multe dovezi în jurul ideii care este greu de acceptat

Miliarde de cicade vor invada pădurile și suburbiile din SUA în următoarele săptămâni

„Cicaghedon”. Oamenii sunt terorizați de cicade într-un stat din SUA. Speriați din cauza zgomotului, unii au sunat chiar și la poliție

Partenerii noștri