Live

Foto Nor spectaculos observat pe Valea Prahovei. Expert climatolog: E mai puțin obișnuit ca un nor „shelf” să se formeze iarna

Data actualizării: Data publicării:
Un nor arcus a fost observat la 3 ianuarie 2022 deasupra Predealului Foto: captură video

 Pe Valea Prahovei au surprinse, luni, imagini spectaculoase. Un nor de tip „shelf”  sau „arcus” a fost vizibil din Predeal, iar fenomenul este cu atât mai neobișnuit cu cât de obicei se întâlnește vara, înaintea furtunilor, a explicat la Digi24 Bogdan Antonescu, expert în fenomene meteo extreme.

„Este o formațiune noroasă care se formează mai des în timpul verii, are o terminologie în engleză, se numește nor de tip shelf, pentru că seamănă cu un raft, să spunem așa. Științific, ar fi un nor de tip arcus. Se formează mai mult în timpul verii, atunci când avem o furtună puternică și această furtună produce de fapt un vânt foarte intens, care este capabil să ridice aerul mai umed situat împrejurul furtunii și în felul acesta se formează tipul acesta de nori. Este mai rar observat în timpul iernii sau în timpul sezonului rece, dar în cazul în care există vânt cu viteză foarte mare și există condiții în mediul înconjurător - aerul să fie umed - e posibil ca acest aer să urce. Pe măsură ce urcă, aerul umed condensează și apare această structură noroasă”, a explicat Bogdan Antonescu. 

În zona montană este în vigoare, luni, un cod galben de vânt.

Un astfel de nor spectaculos de tip arcus a fost filmat luna trecută în Australia, în apropiere de Melbourne, acolo unde vara abia a început.

Iată și alte imagini cu nori spectaculoși surprinși de-a lungul anilor în diverse regiuni ale lumii: 

 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Planeta se încălzește mai repede decât era așteptat. Ce este efectul albedo și ce rol au norii

OMS avertizează că schimbările climatice reprezintă „o criză sanitară”. Malaria şi holera se vor răspândi mai repede

„Efectele climei smulg bucăţi din fiecare economie și distrug vieţi”. Avertisment dur la COP29, înainte de reuniunea liderilor G20

Inundaţii în Spania: Cod roşu de „pericol extrem” emis pentru Barcelona. Orașul Tarragona din Catalonia este deja sub ape

Partenerii noștri