Live

Ministru: Se taie anual 38,6 milioane metri cubi de lemn, dublu față de cifrele oficiale. „Sunt cifre șocante, mi-a venit greu să cred”

Data publicării:
Imagine sugestivă cu o pădure din România și o parte defrișată din aceasta. Sursă foto: Getty Images

Oficialii din Ministerul Mediul s-au întâlnit cu ONG-urile din domeniu pentru a tranșa problema defrișărilor din România. Ministrul Costel Alexe spune că cifrele în ceea ce privește tăierile ilegale de lemn sunt „șocante”.

Potrivit ministrului, în România se taie anual 38,6 milioane de metri cubi de lemn, cu 20 milioane de metri mai mult peste cifrele oficiale.

Primul lucru pe care am vrut să ȋl văd când am venit la ninister a fost raportul Inventarului Forestier Naţional (IFN). Eram familiarizat cu subiectul din discuțiile de la Comisia de Mediu din Cameră și din articolele din presă, însă eram curios să văd varianta oficială. Am descoperit acolo nişte cifre şocante, atât de şocante ȋncât la prima citire mi-a fost greu să le cred. L-am chemat la minister pe domnul Marin Gheorghe, responsabilul pentru realizarea IFN, să ȋmi explice exact cum s-a derulat tot procesul de documentare, care au fost tehnicile folosite, care sunt indicatorii, iar după ce am ascultat toate explicaţiile, vă spun că am acceptat ȋn integralitate acest raport. Datele de acolo sunt reale, pot să vă confirm astăzi că ȋn România se taie ȋntr-un an de zile aproximativ 38,6 milioane de metri cubi de lemn, cu 20 de milioane peste cifrele oficiale”, a spus ministrul Mediului, într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, raportul IFN ar fi fost ținut la sertar de fosta conducere a ministerului.

Alexe mai spune că în mandatul PSD s-ar fi tăiat ilegal peste 60 de milioane de metri cubi de lemn.

Faptul că acest raport a fost ţinut la sertar mai bine de un an de către fosta conducere a ministerului este cu atât mai grav. Au aflat de situaţie şi ȋn loc să ȋşi asume şi să caute soluţii au ȋncercat să muşamalizeze datele şi să ȋl denigreze pe domnul Marin Gheorghe şi munca echipei sale. PSD a ȋncercat să ascundă faptul că sub mandatul lor s-au tăiat peste 60 de milioane de metri cubi de lemn fără autorizaţie. Probabil că, dacă nu ar fi existat succesul moțiunii de cenzură și înlocuirea Guvernului Dăncilă, și astăzi ministerul ar fi negat existența acestor cifre”, a mai spus Costel Alexe.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Primii pomi plantați pe viitoarea centură verde a Capitalei. Un ONG a depus un amendament ca centurile verzi să fie obligatorii

Fechet: Căutăm o sursă de finanţare pentru a atrage o foarte mare investiție de procesare a sticlei în România

Ministrul Mediului anunță reguli noi pentru Programul Casa Verde: „Toți românii trebuie să beneficieze de tratament egal”

Ministrul Fechet: Toate echipele trebuie să fie mobilizate și să intervină cu saci pentru protecţie în zonele sub Cod roșu

Partenerii noștri