Doi șoareci de același sex au făcut pui. Cum a fost posibil
Cercetătorii chinezi au anunțat că au reușit să facă să se reproducă doi șoareci de același sex, mai exact două femele, informează BBC.
Baby mice have been made with two mums and no dad... So what does it mean for the future of sex? https://t.co/uF59pS4xcz
— BBC News (World) (@BBCWorld) October 11, 2018
Practic, oamenii de știință au prelevat un embrion de la una dintre femele și un tip special de celulă de la cealaltă, o celulă stem embrionară haploidă. Prin editare genetică, aceasta din urmă și embrionul au devenit compatibili și s-a putut realizat reproducerea. Puii sunt sănătoși și s-au reprodus la rândul lor.
Printr-un proces diferit, chinezii au reușit să obțină pui și de la doi masculi, însă nou-născuții nu au supraviețuit.
„Această cercetarea ne arată ce este posibil. Am văzut că defectele șoarecilor bimaternali pot fi eliminate și că se poate trece și peste barierele aflate în calea reproducerii bipaternale”, a spus dr. Wei Li, cercetătorul care a coordonat experimentul.
Mai este însă cale lungă până când experimentul ar putea fi făcut și pe oameni, din motive care țin de etică și siguranță, spune dr. Theresa Holm, de la Universitatea din Auckland.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News