Live

Cea mai mare uzină din lume care absoarbe CO2 din atmosferă și îl transformă în piatră a fost deschisă în Islanda

Data actualizării: Data publicării:
Cea mai mare uzină din lume care captează dioxidul de carbon din aer și îl transformă în piatră. Foto: Climeworks

Prima și cea mai mare uzină din lume care captează dioxidul de carbon din aer și îl transformă în piatră a început să funcționeze în Islanda săptămâna aceasta, relatează The Independent.

Fabrica Orca, înființată de startup-ul elvețian Climeworks AG pentru a reduce efectele gazelor cu efect de seră pe planetă, reprezintă o piatră de hotar în industria captării directe a carbnului.

Climeworks a construit 16 instalații în întreaga Europă, dar Orca este singura care captează și stochează permanent CO2, îl loc să îl recicleze.

Potrivit Climeworks, fabrica are capacitatea de a capta 4.000 de tone de CO2 pe an. Este de o cantitate echivalentă cu dioxidul de carbon emis de 790 de autoturisme.

Acesta este stocat în siguranță printr-un proces chimic dezvoltat de Carbfix, un parteneriat academic-industrial în Islanda. În acest proces, CO2 captat din atmosferă este mineralizat și transformat în pietre. Procedura durează doi an și funcţionează pe bază de energie electrică regenerabilă furnizată de o centrală geotermală din apropiere.

Potrivit Agenţiei Internaţionale a Energiei, anul trecut emisiile globale de CO2 s-au ridicat la 31,5 miliarde de tone.

Orca constă din opt mari containere, similare cu cele utilizate în industria transporturilor, dar care sunt echipate cu filtre şi ventilatoare high-tech pentru extragerea dioxidului de carbon, relatează Agerpres. Captarea direct din aer este una din puţinele tehnologii de extragere de CO2 din atmosferă şi este considerată vitală de către specialişti pentru limitare încălzirii globale, vinovată pentru valurile de căldură, incendiile de vegetaţie, inundaţiile şi creşterea nivelului mărilor.

Dezvoltatorii speră să poată reduce costurile uriașe ale acestei tehnologii, pe măsură ce tot mai multe companii şi consumatori sunt interesaţi de reducerea amprentei lor de carbon.

Potrivit IEA, în prezent la nivel mondial funcţionează 15 uzine care anual captează peste 9.000 de tone de CO2.

Compania americană Occidental lucrează în prezent la o uzină care va fi capabilă să capteze aproape un milion de tone de CO2 pe an.

La rândul său firma elveţiană Climeworks oferă şi un serviciu pe bază de abonament, care permite consumatorilor să plătească pentru eliminarea carbonului prin rate lunare.

Citiți și: Islanda, țara „minunilor”: Cum funcționează mașinăria care aspiră dioxidul de carbon și-l transformă în piatră - VIDEO

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un petrolier rusesc s-a rupt în două în timpul unei furtuni în Marea Neagră. „A avut loc o deversare de produse petroliere”

Încălzirea cu lemne ar putea fi mai rea decât se credea pentru aerul din zonele rurale, potrivit unui studiu

Arctica emite în prezent mai mult dioxid de carbon decât absoarbe. Incendiile de vegetație, principala cauză

Cum arată viața în cel mai poluat oraș din lume: „Parcă ar fi chili în ochii mei”

Partenerii noștri