Live

ANPM: Numărul de proiecte şi activităţi economice cu impact asupra mediului a crescut spectaculos în primele patru luni din 2023

Data publicării:
Numărul actelor de reglementare emise pentru proiecte cu impact asupra mediului, mai mare cu 20 % în primele 4 luni din acest an. Foto: Profimedia Images

Numărul de proiecte şi activităţi economice cu impact asupra mediului a crescut spectaculos în primele patru luni ale acestui an, perioadă în care agenţiile judeţene pentru protecţia mediului au emis, în medie, cu 20% mai multe acte de reglementare, comparativ cu acelaşi interval din 2022, a anunţat preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Laurenţiu Alexandru Păştinaru, citată de Agerpres.

"Agenţiile judeţene pentru protecţia mediului şi cea a municipiului Bucureşti au emis în acest an mai multe avize de mediu, decizii ale etapei de încadrare, revizuiri de acte de reglementare, acorduri, autorizaţii şi autorizaţii integrate, decât în primele patru luni ale anului trecut, semn că se află în dezvoltare mai multe proiecte şi activităţi economice care necesită acte de reglementare, decât în 2022. Cea mai mare creştere a fost înregistrată în luna februarie şi a fost de 27%, iar cea mai mică în luna aprilie, de 7%. Făcând o medie a celor patru luni, creşterea înregistrată în 2023 este de 20%", a explicat reprezentantul ANPM, conform unui comunicat de presă. 

Potrivit legii, au nevoie de acte de reglementare emise de APM proiectele de investiţii, planurile urbanistice şi cele de management, planurile pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor, activităţile cu posibil impact semnificativ asupra mediului, modificarea sau extinderea proiectelor sau activităţilor cu impact asupra mediului.  

În afara actelor de reglementare, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului emit şi "clasarea notificării", pentru proiectele de investiţii. Aceste documente sunt solicitate prin certificatul de urbanism, de către autorităţile locale şi stau la baza emiterii autorizaţiei de construire.  

Dacă în cazul reglementărilor statisticile indică creşterea cu o cincime, în acest an, în cazul clasărilor s-au înregistrat în perioada ianuarie-aprilie 2023 un număr de 20.076 de documente, cifră cu 3% mai mică faţă de cea înregistrată în primele patru luni ale lui 2022, de 20.602 unităţi.  

Într-un top trei al clasărilor, atât în 2022, cât şi în 2023, pe primul loc se află invariabil Capitala, cu cel mai mare număr de documente de acest fel. Poziţiile a doua şi a treia ale topului se împart între Ilfov, Argeş, Timiş şi Suceava.

"Numărul mare de solicitări privind clasarea notificării, care au fost depuse în toată ţara este un semnal clar că domeniul construcţiilor se menţine la un nivel ridicat, în ciuda previziunilor care anunţau scăderi importante în ritmul de dezvoltare al acestui tip de proiecte. Spre exemplu, doar în Bucureşti au fost emise în acest an 1.573 din totalul clasărilor, iar în Argeş şi Ilfov 1.116, respectiv 1.065 de documente de acest fel. Mai mult decât atât, în luna aprilie a acestui an am înregistrat chiar o creştere cu 7% a numărului de solicitări de clasarea notificării, cifră care indică pornirea pe trend ascendent a proiectelor imobiliare", a mai spus Laurenţiu Alexandru Păştinaru. 

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Greenpeace cere suspendarea Acordului de mediu pentru proiectul Neptun Deep

Mobilizare uriașă pe plaja din Cancun pentru salvarea a mii de ouă de broască țestoasă din calea uraganului Beryl

Cum finanțează cele mai mari bănci din lume distrugerea Amazonului. Miliarde de dolari investiți în proiecte devastatoare pentru mediu

Arabia Saudită nu mai are bani pentru orașul viitorului în formă de linie. Proiectul „The Line” a ajuns prea dificil și prea scump

Partenerii noștri