Munții din Nepal au pierdut o treime din gheață. Avertismentul șefului ONU: „Opriți nebunia”
De la poalele Muntelui Everest, șeful ONU, Antonio Guterres, a avertizat cu privire la inundații, secete și alunecări de teren dacă planeta va depăși pragul încălzirii globale de 1,5 grade Celsius. El a mai anunțat că munții din Nepal au pierdut aproape o treime din gheață în 30 de ani, transmite euronews.com.
Munții din Nepal au pierdut aproape o treime din gheața lor în aproape 30 de ani din cauza încălzirii globale, a avertizat luni secretarul general al ONU, pe X.
Today from the base of Mt. Everest, I saw for myself the terrible impact of the climate crisis on the Himalayas.
— António Guterres (@antonioguterres) October 30, 2023
As temperatures rise, glacier melt increases - threatening the lives and livelihoods of entire communities.#ClimateAction can’t wait. pic.twitter.com/Ih12Qb8roi
Antonio Guterres și-a transmis mesajul în timpul unei vizite în zona din apropierea Muntelui Everest, cel mai înalt vârf din lume.
Oamenii de știință din domeniul climei spun că temperatura Pământului a crescut cu o medie de 0,74 grade Celsius în ultimii 100 de ani, dar încălzirea în Himalaya a fost mai mare decât mediile globale.
„Mă aflu astăzi aici pentru a striga de pe acoperișul lumii: opriți nebunia”, a declarat șeful ONU printr-un mesaj video, cerând sfârșitul „erei combustibililor fosili”.
Ghețarii din Nepal s-au topit cu 65% mai repede în ultimul deceniu decât în cel precedent
Ghețarii din Nepal s-au topit cu 65% mai repede în ultimul deceniu decât în cel precedent, a declarat el după ce a vizitat regiunea Solukhumbu.
Guterres a avertizat că topirea ghețarilor va duce la inundarea unor zone întregi, iar nivelul mărilor va crește.
Ghețarii din Himalaya ar putea pierde până la 75% din volumul lor până la sfârșitul secolului din cauza încălzirii globale, au declarat oamenii de știință într-un raport publicat în luna iunie a acestui an.
Acest lucru ar provoca inundații periculoase și penurie de apă pentru 240 de milioane de oameni care trăiesc în regiunea muntoasă.
„Temperaturile record înseamnă topirea record a ghețarilor. Nepalul a pierdut aproape o treime din gheața sa în puțin peste 30 de ani”, a declarat Guterres, care se află într-o vizită de patru zile în țară.
El a cerut, de asemenea, țărilor să limiteze creșterea temperaturii globale la 1,5 grade Celsius pentru a evita „cel mai rău haos climatic”.
„Ghețarii se retrag, noi nu ne putem retrage. Trebuie să avansăm cu acțiunile climatice”, a concluzionat el într-un videoclip distribuit pe X.
Editor : Bianca Chirilă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News