„Lumea distopică” din Singapore, unde oamenii sunt supravegheați acum și cu roboții de patrulare: „Îmi amintesc de Robocop”
Singapore a testat roboții de patrulare Xavier care avertizează oamenii cu un „comportament social nedorit”, suplimentând astfel tehnologia de supraveghere în orașul-stat strict controlat, care alimentează preocupările privind intimitatea și confidențialitatea.
De la un număr mare de camere de supraveghere și până la lampioane echipate cu tehnologie de recunoaștere facială, Singapore utilizează un arsenal întreg de instrumente cu care își urmărește locuitorii. Iar acum, timp de trei săptămâni, au fost testați doi roboți care au patrulat într-o zonă rezidențială și un centru comercial, relatează The Guardian.
Guvernanții au promovat mult timp o viziune a unei „națiuni inteligente” hiper-eficiente, tehnologizată, însă activiștii spun că intimitatea este sacrificată, iar oamenii au puțin control asupra a ceea ce se întâmplă cu datele lor.
Singapore este frecvent criticat pentru reducerea libertăților civile și oamenii sunt obișnuiți cu controale stricte, dar există o neliniște crescândă legată de tehnologiile tot mai intruzive.
Cele mai recente dispozitive de supraveghere ale guvernului sunt roboții pe roți, dotați cu șapte camere, care lansează avertismente către public și detectează „comportamentul social nedorit”. Acesta include fumatul în zonele interzise, parcarea necorespunzătoare a bicicletelor și încălcarea regulilor de distanțare socială valabile în această perioadă.
În timpul unei patrulări recente, unul dintre roboții „Xavier” și-a făcut drum printr-un cartier de case și s-a oprit în fața unui grup de rezidenți vârstnici care urmăreau o partidă de șah. „Vă rugăm să păstrați distanța de un metru, vă rugăm să formați grupuri de cel mult cinci persoane”, le-a transmis o voce robotică, în timp ce o cameră de pe partea de sus a robotului îi fixa.
Frannie Teo, 34 de ani, se plimba prin mall în timp ce acesta era patrulat de un robot. „Îmi amintește de Robocop”, a spus ea. „Mă duce cu gândul la o lume distopică a roboților... Sunt puțin confuză în privința acestui concept”, a mai adăugat ea.
Lee Yi Ting, activist pentru drepturile digitale, spune că roboții sunt cel mai nou mod prin care oamenii din Singapore sunt urmăriți. „În Singapore, oamenii sunt supravegheați mult mai mult decât în alte țări”.
Cum se apără guvernul
Însă guvernul își apără decizia de utilizare a roboților, spunând că nu sunt folosiți pentru a identifica persoane și că sunt necesari în perspectiva unei crize a forței de muncă, pe măsură ce populația îmbătrânește.
„Forța de muncă se reduce”, a spus Ong Ka Hing, de la agenția guvernamentală care a dezvoltat roboții Xavier, adăugând că aceștia ar putea înlocui ofițerii care patrulează.
Orașul stat cu aproximativ 5,5 milioane de oameni are acum 90.000 de camere de supraveghere, numărul lor urmând să se dubleze până în 2030, și utilizează tehnologie de recunoaștere facială, care ajută autoritățile să identifice persoane aflate în grupuri mari sau locuri aglomerate. Această tehnologie poate fi instalată inclusiv pe lampioanele din oraș.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News