Live

Facebook, scandal după scandal: Compania, acuzată că a minţit în legătură cu numărul de utilizatori

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Plângere către Comisia SUA pentru Bursă și Valori Mobiliare (SEC) a fostului manager care a acuzat gigantul social media că şi-a pus interesele economice în faţa binelui comun. Facebook atrage din ce în ce mai puţini utilizatori tineri, utilizatori „preţioşi” din punct de vedere publicitar, susțin reprezentanții acesteia, potrivit Mediafax.

La 48 de ore de la primele acuzaţii ale fostului manager Frances Haugen despre modul în care compania îşi pune interesele comerciale în faţa interesului public şi a doua zi după prăbuşirea sistemului (care a făcut ca să se piardă aproape 5% pe Wall Street), a venit plângerea către American Securities and Exchange Commission a aceleiaşi Haugen, care raportează cum Facebook a înregistrat o scădere a utilizatorilor mai tineri chiar în timpul pandemiei coronavirusului, într-un moment în care utilizarea reţelelor sociale în ansamblu a crescut.

După cum a raportat Financial Times, Haugen, fostă şefă de produse la Facebook, a prezentat rezultatele unei anchete interne conform căreia implicarea mai redusă a adolescenţilor din Statele Unite ar putea reduce numărul de utilizatori zilnici din SUA cu până la 45% între 2021 şi 2023.

Managerul care a lucrat la Facebook până în luna mai va depune mărturie în faţa unei subcomisii a Senatului SUA pentru protecţia consumatorilor ca parte informată într-o audiere axată pe „protecţia tinerilor online”.

„Facebook a denaturat parametrii fundamentali pentru investitori şi agenţi de publicitate”

„Facebook a denaturat parametrii fundamentali pentru investitori şi agenţi de publicitate, cum ar fi cantitatea de conţinut creat pe platformă şi creşterea numărului de utilizatori individuali”, se arată în plângerea adresată SEC, în special pe „o populaţie demografică de mare valoare”.

Avocatul lui Haugen, John Tyle, a declarat pentru „60 Minutes” că „în calitate de companie cotată la bursă, Facebook este obligat să nu mintă investitorii săi sau să reţină informaţii concrete”.

Echipa juridică a lui Haugen a citat analizele interne de Facebook care arată că peste 15% din conturile noi create de adolescenţi sunt conturi secundare sau duplicate, în timp ce utilizarea Facebook în rândul tinerilor de 18-24 de ani „continuă să scadă”, iar aceşti utilizatori „petrec mai puţin timp, produc mai puţin şi trimit mai puţine mesaje” pe reţeaua socială.

Editor : L.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Meta a fost amendată în UE cu 251 de milioane de euro din cauza piratării a trei milioane de conturi Facebook în 2018

CNA a dispus eliminarea materialelor legionare de pe YouTube și Facebook și a sesizat DNSC privind site-uri extremiste

O rețea de pagini false coordonată din afara României ia amploare pe internet. Sunt promovate nostalgii comuniste și ultranaționalismul

Polițiștii au venit la ușa Dianei Șoșoacă pentru o amendă. Președinta S.O.S.: Ce căutați? Să îmi speriați copiii?

Partenerii noștri