Live

Elon Musk anunță că „nu mai există o altă opțiune” decât să mute sediul platformei X din San Francisco. Ce explicații dă miliardarul

Data publicării:
Anunțul vine la doar câteva săptămâni după ce Elon Musk a spus că va muta sediile X și SpaceX în Texas. Colaj foto / surse foto: Profimedia Images

Elon Musk susține că nu mai are o altă opțiune decât să mute sediul platformei X din San Francisco. Miliardarul a explicat motivele care l-au determinat să ia decizia.

Elon Musk a spus într-o postare pe X, cunoscută anterior sub numele de Twitter, că „nu are de ales” decât să mute biroul emblematic al platformei sociale din San Francisco, conform BBC.

Postarea a fost ca răspuns la un raport din New York Times despre un e-mail al directorului executiv al X, Linda Yaccarino, către personal, în care se spunea că biroul se închide, angajații mutându-se în San Jose și Palo Alto.

Anunțul vine la doar câteva săptămâni după ce Musk a spus că va muta sediile X și SpaceX în Texas.

El a spus că asta se datorează legilor recente adoptate de stat, în special dincauza unei noi legi care împiedică școlile să stabilească reguli care să solicite personalului să dezvăluie oricui, inclusiv părinților, informații despre identitatea de gen a unui copil.

"Nici o alegere. Este imposibil să operezi în San Francisco dacă procesezi plăți", a spus antreprenorul în tehnologie pe X.

De aceea Stripe, Block (CashApp) și alții au fost nevoiți să se mute”, a adăugat el, sugerând că legile locale au declanșat decizia lui.

În iulie, miliardarul a spus că birourile X și SpaceX se vor muta în Texas, după ce California a introdus noua lege a identității de gen.

La acea vreme, Musk a numit-o „ultima picătură care a umplut paharul” într-o postare pe X.

Ca răspuns, guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, a postat pe X „Ai îndoit genunchiul”, împreună cu o captură de ecran a unei postări din 2022 a fostului președinte Donald Trump care îl critică pe miliardar.

În 2022, Elon Musk a cumpărat Twitter pentru 44 de miliarde de dolari și a început imediat să facă schimbări în companie, inclusiv reducerea locurilor de muncă și reducerea moderării conținutului pe platformă.

El și-a mutat sediul Tesla în Texas în 2021 și este rezident al acestui stat care nu are impozit pe venit.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Clubul anti-Elon”. Șoferii de Tesla s-au întors împotriva lui Musk: „Mi-e rușine să mai conduc această mașină”

Elon Musk spune că producătorii de F-35 sunt niște „idioți”: Avioanele invizibile sunt „ridicol de ușor” de doborât

Ce spune Elon Musk despre avioanele de luptă pe care le va cumpăra România printr-un acord semnat cu SUA

Ce cărți să citești ca să îl înțelegi pe Elon Musk

Partenerii noștri