Live

A crescut numărul escrocheriilor pe site-urile de dating. Cum a ajuns o tânără să fie șantajată: „Trăiesc într-o panică constantă”

Data publicării:
Aplicațiile de dating, vizate de hackeri. Foto cu caracter ilustrativ: Captură video

Avertisment de la experții în securitate cibernetică. În preajma Valentine's Day crește alarmant numărul escrocheriilor pe site-urile de dating. Sub paravanul unei întâlniri online, hackerii ne pot fura datele personale din telefon și riscăm să ajungem să fim șantajați. Iată experiența unei tinere care a fost victimă unui astfel de atac.

-Trăiesc într-o panică constantă că el poate să facă publice pozele în orice moment.

Este mărturia unei tinere de 20 de ani. O vom numi Maria deoarece a hotărât să își ascundă identitatea de teama bărbatului, alături de care a crezut că va trăi o frumoasă poveste de dragoste. Doar că, în final, totul s-a transformat într-un coșmar.

-Cum ai ajuns să fii șantajată cu propriile date?
-Mi-am instalat o aplicație de dating, unde am cunoscut un tip care mi s-a părut wow. Adică puteam să vorbim orice, ne înțelegeam super bine, chiar simțeam că putem să avem o relație. După câteva zile, el a început să-mi pună întrebări mai personale, era foarte curios de viața mea personală, dar atunci nu mi s-a părut nimic ciudat, am crezut că era interesat de mine și, după două săptămâni, m-am trezit că îmi trimite o parte din pozele și din notițele pe care le aveam în telefon și mi-a zis că dacă nu îi transfer o anumită sumă de bani, le va face publice. M-am speriat, așa că am decis, după mai multe sfaturi, să transfer banii în cont. Sfătuiesc fetele să aibă mai multă grijă în ceea ce privește dating-ul și social media pentru că nu ai idee cu cine vorbești. Mi-am dezinstalat aplicația și nu mai vreau să o instalez în viitorul apropiat.

Experții în securitate cibernetică spun că tânăra a fost victima unui atac clasic pentru aplicațiile de dating. Presupușii utilizatori trimit link-uri care seamănă cu interfața aplicației originale. Prin intermediul lor, atacatorii pot accesa foarte ușor toate datele din telefon sau computer.

Iulian Harș - expert securitate cibernetică: Am mai observat o schemă de escrocherie în ultima perioadă, cei cu care vorbim încearcă să ne facă să instalăm diverse aplicații sau să transferăm anumite sume de bani, iar ăsta poate fi un semnal de alarmă în momentul în care vorbim cu o persoană, care ne roagă să facem astfel de acțiuni.

Specialiștii ne recomandă să fim atenți la orice solicitare suspectă venită de la cei cu care intrăm în legătură și să nu furnizăm numărul de telefon sau alt profil de mesagerie online.

Iulian Harș - expert securitate cibernetică: Mare atenție la a nu te loga cu același cont de social media, foarte mare atenție la complexitatea parolei și autentificarea în doi pași și la datele pe care le dăm mai departe către o persoană necunoscută.

Potrivit unui studiu realizat de Kaspersky, mai bine jumătate dintre respondenți spun că se tem să nu fie urmăriți de cineva pe care l-au întâlnit online, în timp ce 16% au fost expuși furtului de date personale.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică, concluzii la sfârșit de an. Care au fost principalele provocări din 2024

Hackeri pro-ruși au lansat un atac cibernetic împotriva Ministerului de Externe al Italiei și a aeroporturilor din Milano

La ce valoare se ridică furturile de criptomonede comise de hackerii nord-coreeni. Anul 2024 a înregistrat o creștere de 21%

Hackerii au reușit să fure o sumă uriașă în criptomonede în 2024. La cât au ajuns fondurile sustrase

Partenerii noștri