Live

Un gadget unic la nivel mondial, dezvoltat de o echipă de ingineri din Timişoara

Data actualizării: Data publicării:

Un produs unic la nivel mondial este dezvoltat de o echipă de ingineri din Timișoara. O cameră de supraveghere pe bază de inteligență artificială, care recunoaște singură intrușii, elimină atenționările false și trimite notificări pe telefon proprietarului - este gadgetul cercetat și dezvoltat în orașul de pe Bega, care ar urma să fie lansat pe piață la finalul lunii viitoare.

Camera de supraveghere dezvoltată la Timișoara ar putea revoluționa domeniul securității domestice: este wireless, are capacitatea să elimine singură alarmele false produse de animale sau insecte și este dotată cu recunoaștere facială.

Unul dintre inițiatorii proiectului este Dani Mariniuc, un tânăr inginer cu experință în multinaționale, care a decis să pornească pe cont propriu.

Daniel Mariniuc, cofondator EyeCloud: „Proiectul a început acum 12 luni, atunci am cumpărat camere de securitate care erau cele mai avansate tehnologic și am observat că aveau destul de multe limitări și ne-am gândit că putem face o cameră mai inteligentă și care totuși să rămână suficient de ieftină ca să fie accesibilă. Este ușor de montat, se poate muta dintr-o locație în alta, filtrează notificările false, nu devin enervante și rulează pe bază de baterie, durata de viață e până la 6 luni.”

Daniel a format o echipă de 20 de ingineri, specialiști într-un domeniu puțin dezvoltat în țara noastră - inteligența artificială.

Daniel Mariniuc, cofondator EyeCloud: „Aici ne ocupăm de R&D, în SUA de markenting și fonduri iar în China de partea de producție echipa de R&D este echipa care face algoritmii de inteligență artificială din spatele produsului, care face designul aplicației și designul produsului.”

În România se poate face cercetare și dezvoltare pentru un produs, nu doar execuție, spun tinerii ingineri care, deși ar putea să lucreze în afara țării, au ales să rămână.

Camera de supraveghere urmează să fie lansată pe piață la finalul lunii noiembrie. Costul unui astfel de gadget va fi de aproximativ 130 de dolari.

reporter: Alexandra Marian/ operator: Adrian Ionescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

ChatGPT devine motor de căutare asemănător Google. Și alţi giganţi ai tehnologiei au lansat servicii similare în 2023 şi 2024

Ce putem face dacă inteligența artificială devine conștientă. Planul cercetătorilor pentru a evita scenariul „Frankenstein”

Denunțătorul unor practici considerate ilegale ale companiei OpenAI a fost găsit mort într-un apartament din San Francisco

BBC depune plângere la Apple în legătură cu ştiri false generate de AI şi care îi sunt atribuite

Partenerii noștri