Live

Un drum roman, descoperit pe fundul lagunei din Veneția. Care este explicația cercetătorilor

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver / Getty Images

Descoperirea unui drum roman și a unui doc scufundate pe fundul lagunei din Veneția ar putea dovedi faptul că în zonă existau așezări umane permanente cu secole înaintea întemeierii Veneției, afirmă cercetătorii, potrivit The Guardian.

În 1980 scafandrii au descoperit ceea ce pare a fi pavele de pe fundul lagunei, însă numai după cercetări mai recente s-a confirmat că relicvele au făcut parte dintr-un sistem rutier.

„După ce am vorbit cu cei care au găsit aceste pietre pentru prima dată în anii 1980, am înțeles că este ceva semnificativ care ar putea fi antropic”, a spus Fantina Madricardo, cercetător la Institutul de Științe Marine (Ismar) din Veneția, al cărui studiu a fost publicat săptămână aceasta în revista Scientific Reports.

Madricardo și colegii ei au folosit un sonar care poate crea harta 3D a fundului apei pentru a studia mediul subacvatic, iar cu ajutorul unei echipe de scafandri din cadrul poliției locale au găsit 12 structuri arheologice vara trecută în zona Canalului Treporti.

„Întrucât aceste pietre erau complet acoperite de diverse vegetații, nu era total clar”, a spus Madricardo. „Așadar, am investigat mai multe structuri și am constatat că aveau același tip de pietre”.

Structurile, care aveau o înălțime de până la 2,7 metri și o lungime de 52,7 metri, au fost aliniate în direcția nord-est pentru aproximativ 1.140 de metri. Se crede că au făcut parte dintr-un sistem de drumuri din regiunea Veneto, care ar fi putut fi folosit de oameni pentru a călători între orașul actual Chioggia și orașul antic Altinum.

Datele colectate anterior arată că drumul era situat pe o creastă nisipoasă care se afla deasupra nivelului mării în timpul epocii romane.

Se crede că Veneția a fost fondată oficial la 25 martie în anul 421 era noastră și a marcat anul acesta 1.600 de ani de existență.

„Peisajul era foarte diferit de ceea ce vedem astăzi, nivelul mării a fost mult mai scăzut, cu cel puțin 2 metri mai jos”, a spus Madricardo.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Autorităţile de la Veneţia anunţă că vor dubla taxa de intrare pentru turişti în 2025

Descoperire macabră făcută de o familie în timp ce renova casa recent cumpărată: rămășițele fostului proprietar, dat dispărut de 15 ani

Veneția va extinde taxarea turiștilor și în 2025. Ce speră primarul să obțină

Un pește bizar cu „picioare” uimește oamenii de știință: „Gustă” fundul mării pentru a găsi hrană proaspătă

Partenerii noștri