Live

O nouă structură din corpul uman a fost descoperită din întâmplare. Ar avea un rol în răspândirea cancerului

Data publicării:
Oamenii de știință au descoperit în celulele umane o nouă structură FOTO: Getty Images

Oamenii de știință tocmai au descoperit în celulele umane o structură (organit) necunoscută anterior. Denumit neoficial organitul „Frodosom”, după hobbitul erou din „Stăpânul inelelor”, această structură fără membrană poate juca un rol în răspândirea metastazelor osoase sau a cancerului din alte părți ale corpului către oase, potrivit unui nou studiu citat de Live Science.

Cu toate acestea, „Frodosom” nu este deloc rău pentru că ar coordona legături foarte importante în interiorul celulei, dar și între celule și, prin urmare, joacă probabil un rol important, dar încă necunoscut, în funcționarea celulelor, spun oamenii de știință.

„Acest organit este diferit față de oricare altul cunoscut până acum”, a declarat pentru Live Science Yibin Kang, profesor de biologie moleculară de la Universitatea Princeton din New Jersey, co-autor al studiului. „Speranța mea este că va fi la fel de importantă ca alte organite, poate una dintre cele mai importante.”

Kang și echipa sa au descoperit accidental această nouă structură în timp ce studiau o genă numită DACT1, legată de dezvoltarea osoasă timpurie și apariția cancerului. Activarea genei DACT1 pare să contribuie la răspândirea celulelor canceroase.

Pentru a înțelege de ce, cercetătorii au folosit o proteină fluorescentă, apoi au urmărit unde a mers proteina și ce a făcut. La microscop, au văzut că proteina DACT1 s-a condensat, împreună cu alte substanțe misterioase, în ceea ce arăta asemenea unor picături de ulei în apă - „Frodosomi”. Aceste structuri nu sunt definite de o membrană solidă, ci sunt mai degrabă fluide și au proprietăți fizice care le permit să se separe de restul citoplasmei celulei.

Grupul lui Kang a descoperit că frodosomul joacă un rol în a doua fază a răspândirii tumorii osoase. Este rău în contextul cancerului, dar joacă probabil un rol important și în celulele sănătoase, a spus Kang. El și echipa sa speră acum să afle care este funcția lui normală.

Cercetătorii au descoperit frodosomi în celulele de cancer de sân și de cancer de prostată care s-au metastazat până la os, dar aceste organite apar și în celulele umane sănătoase, inclusiv celulele pulmonare.

Este prea devreme pentru a spune dacă structura va ajuta în dezvoltarea unor noi tratamente pentru metastaze, dar descoperirea este cu siguranță un „fenomen nou, interesant”, a spus Kang.

Studiul a fost publicat luna aceasta, în revista Nature Cell Biology.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Laureata Premiului Nobel pentru Pace, Narges Mohammadi, operată de urgență în timpul arestului din Iran. Este suspectă de cancer

Medicii explică de ce nu trebuie să stați pe toaletă mai mult de 10 minute

Numărul deceselor provocate de cancer la nivel mondial se va dubla până în 2050, potrivit unui studiu

Regina Camilla și-a anulat mai multe evenimente publice, din cauza unor probleme de sănătate. Ce a pățit

Partenerii noștri