Descoperire surprinzătoare pe Marte. Apa se găsea la suprafață într-o perioadă în care planeta ar fi trebuit să fie rece și uscată
Roverul chinez Zhurong a găsit dovezi pe Marte care sugerează că apa a existat pe suprafața planetei roșii pentru mult mai mult timp decât se credea până acum, scrie CNN.
Ceea ce a dus la această descoperire au fost mineralele hidratate găsite de roverul chinez pe Marte într-un vast bazin despre care se crede că ar fi locul în care cândva se afla un ocean, relatează Reuters.
Conform unei analize a datelor transmise de roverul Zhurong, au fost detectate semne ale prezenţei apei în mineralele prelevate, vechi de 700 de milioane de ani, au anunţat oamenii de ştiinţă într-o lucrare publicată miercuri în revista Science Advances.
Se crede că pe Marte a existat apă până cu circa 3 miliarde de ani în urmă, când a doua vârstă geologică a planetei, cunoscută sub numele de perioada hesperiană, s-a încheiat, scrie Agerpres. În actuala perioada amazoniană, pe suprafaţa planetei nu mai există apă.
Utopia Planitia, câmpia explorată de roverul chinez, a fost cândva fundul unui ocean
Solul care conţinea mineralele prelevate de Zhurong avea o crustă dură care s-ar fi putut forma prin creşterea apei subterane sau de la gheaţa topită care s-a evaporat de atunci, au mai spus oamenii de ştiinţă chinezi.
Roverul chinez explorează vasta câmpie denumită „Utopia Planitia” de la aterizarea sa pe Marte în mai 2021. Zhurong a parcurs circa doi kilometri de la locul aterizării pe măsură ce adună date de pe teren.
În ultimii ani, datele furnizate de o sondă aflată pe orbită operată de Agenţia Spaţială Europeană au arătat existenţa apei sub gheaţa de la polul sudic al planetei.
Aproape toată apa de pe Marte se află în gheaţa sa polară, cu urme foarte mici în atmosfera subţire a planetei.
Localizarea apei subterane reprezintă un element cheie pentru determinarea potenţialului planetei de a găzdui viaţă, precum şi oferirea unei resurse permanente pentru orice explorare umană.
Citește și: „Poarta de pe Marte”. NASA publică o imagine misterioasă surprinsă de roverul Curiosity
Editor : Raul Nețoiu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News