Live

Descoperire arheologică importantă în Neamț. O construcţie a culturii Precucuteni a fost găsită la Topoliţa

Data publicării:
O construcţie a culturii Precucuteni a fost găsită la Topoliţa. Foto: Vasile Diaconu

O construcţie preistorică bine conservată, veche de aproximativ 6500 de ani, ce aparţine culturii Precucuteni, a fost descoperită la Topoliţa, în judeţul Neamţ, de o echipă de arheologi condusă de cercetătorul Vasile Diaconu.

Arheologii Muzeului de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ şi-au concentrat atenţia asupra unei zone din situl arheologic de la Topoliţa despre care aveau informaţii că ascunde ruinele unei construcţii a culturii Precucuteni, iar noile săpăturile au confirmat acest lucru. Astfel, au fost scoase la lumină resturile unei posibile locuinţe cu o suprafaţă de aproximativ 40 metri pătraţi.

"Suntem la a treia campanie arheologică pe situl de la Topoliţa şi am avut bucuria să găsim şi în acest an lucruri interesante. Am descoperit cea mai mare construcţie de până acum şi care este foarte bine conservată. O analiză atentă a resturilor acestei locuinţe ne-a oferit o serie de indicii extrem de importante în legătură cu modul de edificare. Pe bucăţile de lut ars pot fi observate cu uşurinţă amprentele bârnelor de lemn pe care a fost aplicat învelişul de argilă", a declarat pentru Agerpres responsabilul ştiinţific al săpăturilor de la Topoliţa, Vasile Diaconu

Conform specialiştilor care fac cercetările, construcţia este deosebită nu doar prin dimensiunile sale, dar şi prin gradul de conservare, care se prezintă ca o masă relativ compactă de lut ars. De asemenea, în apropiere, cercetătorii au recuperat numeroase materiale ceramice, vase care pot fi întregite, unelte de piatră, dar şi reprezentări umane modelate din lut. Acestea din urmă sunt reprezentări ale divinităţilor de acum aproape şapte milenii, un element aparte al civilizaţiei Precucuteni.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Comoară istorică descoperită într-o pădure din Botoșani: 60 de monede din argint, vechi de aproximativ 2.400 de ani

Comoară istorică descoperită pe un deal din Bihor: 30 de monede din bronz, vechi de peste 300 de ani

Patru morminte din Epoca Bronzului, descoperite pe un câmp din Prahova. Zona era recunoscută drept un adevărat "câmp al morților"

FOTO Chipul unei femei de Neanderthal care a trăit acum 75.000 de ani a fost recreat pe baza unui craniu

Partenerii noștri