Live

Cercetătorii au descoperit accidental o nouă specie de șarpe, care trăia de ani ani de zile chiar sub ochii lor

Data publicării:
Șarpe Levitonius mirus. Sursa foto: https://bioone.org/

Un nou gen și o nouă specie de șarpe au fost descoperite recent în SUA, șerpii aflându-se de ani de zile în posesia cercetătorilor, dar fiind încadrați greșit și trecuți cu vederea, informează CNN.

Jeff Weinell, asistent la Institutul de Biodiversitate al Universității din Kansas, a descoperit accidental că trei exemplare de șarpe din colecția instituției, adunate în urma unor expediții desfășurate în 2006 și 2012, își aveau locul într-o categorie proprie.

Cei trei șerpi sunt singurii exponenți cunoscuți ai unui nou gen de șerpi, denumit Levitonius, și ai unei noi specii, denumite Levitonius mirus.

Descoperirea lui Weinell și a colegilor săi, bazată pe analiză ADN și tomografie computerizată a structurii osoase a șarpelui, a fost publicată miercuri în jurnalul științific Copeia.

Levitonius mirus, cunoscut și ca șarpele pitic de vizuină Waray, provine din insulele Samar și Leyte din Filipine, un arhipelag cu o biodiversitate excepțională care include cel puțin 112 specii de șarpe, se arată în studiu.

Acest șarpe are printre cele mai puține vertebre dintre toți șerpii existenți, un craniu lung și îngust, solzi foarte lucioși, iar dieta sa este compusă din viermi, a explicat Weinell pentru CNN.

Cum s-a produs descoperirea

Jeff Weinell voia să afle mai multe despre șerpii din grupul Pseudorabdion.

"Am recoltat ADN de la mai multe specimene din acel grup, iar acesta (Levitonius mirus) fusese confundat și trecut ca făcând parte din Pseudorabdion", a spus Weinell. "Când am primit rezultatele analizelor, am crezut că am făcut o eroare sau că probele au fost contaminate".

O analiză mai amănunțită a solzilor șarpelui și tomografiile computerizate asupra structurii osoase au dezvăluit că Weinell descoperise o specie nouă.

Dimensiunea descoperirii a mers mai departe de o nouă specie, către un nou gen de șerpi. "Am descris șarpele ca făcând parte nu doar dintr-o specie nouă, dar și dintr-un nou gen, deoarece este foarte diferit de cea mai apropiată rudă a sa, Oxyrhabdium, dar și pentru că diferența genetică dintre Levitonius și Oxyrhabdium este la fel de mare precum cea dintre două genuri diferite" a explicat Weinell.

Acesta anticipează că vor fi descoperite mai multe specii din acest gen în Filipine, însă faptul că acești șerpi s-au adaptat la viața subterană va îngreuna misiunea cercetătorilor.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie dată dispărută a fost găsită după 6 zile în munți. A supraviețuit mușcăturii unui șarpe veninos

Panică pentru un bărbat din Gorj care, timp de 3 zile, a avut un șarpe de 1,5 metri în mașină. Unde era ascunsă reptila

O familie din Argeș s-a trezit cu un șarpe în dormitorul casei. Oamenii au sunat disperați la 112

Panică într-o secție de vot din Dolj, unde a fost găsit un șarpe. Oamenii au chemat jandarmii

Partenerii noștri