Live

Arheologii din Peru au dezgropat o baie incaşă veche de 500 de ani

Data publicării:
Rămășițele imperiului incaș continuă să-i uimească pe arheologi. Foto: Profimedia

Arheologii peruvieni au descoperit în munții Anzi un complex de băi incaşe, construit în urmă cu jumătate de mileniu. Specialiştii estimează că băile ar fi fost folosite de elita vastului imperiu ce a dominat odinioară vaste teritorii din America de Sud.

Complexul, descoperit în apropiere de „House of the Inca” din vastul sit arheologic Huanuco Pampa din centrul Peru, ar fi fost folosit, potrivit arheologilor locali, în scopuri religioase de membrii de rang înalt ai imperiului incaş, care în urmă cu 500 de ani se întindea din sudul Ecuadorului până în centrul Chile.

Luis Paredes Sanchez, manager de proiect la Huanuco Pampa, a spus că structura este similară cu „spaţii mai ierarhizate, restricţionate şi sacre din centrele administrative incaşe care, în loc să aibă o funcţie utilitară sau sanitară, servesc totodată în scopuri religioase şi pentru venerarea strămoşilor”, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Baia, „sculptată cu rafinament”, are o adâncime de doi metri şi este prevăzută cu piscine independente şi deversoare, precum şi cu o scurgere centrală care duce apa într-un canal de drenaj ce desparte încăperea în două platforme de mici dimensiuni sau „bănci” pentru incaşi, a precizat Ministerul Culturii din Peru într-un comunicat.

Situl arheologic Huanuco Pampa face parte din proiectul Qhapaq Nan, o reţea complexă de drumuri cu o lungime de 25.000 de kilometri, care făcea legătura între Ecuador, Columbia, Peru, Bolivia şi Argentina. Sistemul de drumuri a fost inclus în patrimoniul UNESCO în 2014.

În Peru se află sute de situri arheologice, inclusiv templul Machu Picchu din capitala incaşă Cusco sau liniile Nazca, desene masive trasate în urmă cu 1.500 de ani în regiunea deşertică de coastă Ica.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Pentru prima dată”. Fosile rare ale unui crocodil marin, vechi de peste 10 milioane de ani, au fost descoperite în Peru

Un bărbat a încercat să iasă din Peru cu 320 de tarantule lipite de corp. Ce l-a dat de gol

Autorităţile din Peru anunță sporirea măsurilor de securitate la Machu Picchu, după ce o femeie ar fi împrăștiat în aer cenuşă umană

Moment șocant la un meci de fotbal din Peru: un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger pe teren

Partenerii noștri