Live

Coreea de Sud testează roboţi în miniatură în sute de grădinițe din Seul: Pregătim generațiile noi pentru un viitor high-tech

Data actualizării: Data publicării:
Guvernul din Seul a lansat un proiect pilot pentru a testa roboţi în miniatură drept instrumente pedagogice în grădiniţe. Foto: Profimedia Images

Autorităţile din capitala Coreei de Sud au lansat un proiect pilot pentru a testa roboţi în miniatură drept instrumente pedagogice în grădiniţe. Scopul îl reprezintă pregătirea generaţiei următoare "pentru un viitor high-tech", a anunţat guvernul de la Seul. "Cunoaşterea modului de manipulare a inteligenţei artificiale şi a instrumentelor conexe va fi foarte importantă", susține un reprezentant al Executivului. 

"Alpha Mini", cu o înălţime de 24,5 centimetri, poate dansa, spune poveşti, poate organiza karaoke şi chiar poate preda kung-fu copiilor care îi imită mişcările, notează AFP.

"Roboţii stimulează creativitatea copiilor", a declarat profesorul Lee Ga-yoon pentru AFP, în timpul unui tur al grădiniţei Maru din Seul.

Robotul poate clipi, iar pupilele sale se dilată şi formează o inimă atunci când se iniţiază o conversaţie cu el. Având o cameră pe cască, el face fotografii care sunt trimise instantaneu pe o tabletă pentru a fi vizualizate şi analizate.

"În viitor, cunoaşterea modului de manipulare a inteligenţei artificiale şi a instrumentelor conexe va fi foarte importantă", a declarat Han Dong-seong, de la divizia pentru îngrijirea copiilor a guvenului de la Seul.

Roboţii sunt testaţi în prezent în 300 de grădiniţe, care sunt de obicei destinate copiilor cu vârste cuprinse între trei şi şase ani, din capitala ţării, mai scrie AFP, citată de Agerpres. Potrivit lui Han, această "experienţă va avea un efect de durată" de-a lungul vieţii copiilor.

Alpha Mini a fost adoptat ca parte integrantă a programului zilnic al grupei copiilor cu vârste de patru şi cinci ani de la grădiniţa Maru, capacitatea sa de a "păşi" la comandă fiind punctul principal de atracţie în timpul recreaţiei.

"Când îi cer să cânte, el cântă. Îi spun să danseze şi dansăm împreună", a povestit Lee Ga-yoon, în vârstă de 5 ani.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un sistem AI a atins nivelul uman la un test de „inteligență generală”. Ce înseamnă acest lucru

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Câți soldați nord-coreeni au fost uciși în războiul lui Putin în decembrie. „Sunt mai degrabă o povară decât un avantaj”

ChatGPT devine motor de căutare asemănător Google. Și alţi giganţi ai tehnologiei au lansat servicii similare în 2023 şi 2024

Partenerii noștri