Video Roata se reinventează. Cum vor arăta cauciucurile viitorului
Tehnologia din industria auto trece la alt nivel. Anvelopele viitorului vor fi ecologice, vor comunica șoferilor diverse informaţii, își vor repara propriile defecte și vor fi capabile să își schimbe forma. Pana va fi istorie. Producătorii de anvelope au început deja să testeze noile tehnologii.
Țepe pe internet cu anvelope de iarnă. Cum vă puteți feri de ofertele-capcană
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°
Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
Încă de când inventatorul scoțian John Boyd Dunlop a dezvoltat prima anvelopă pneumatică în 1887, producătorii de cauciucuri au căutat în permanență noi modalități de a preveni penele și exploziile.
Francezii de la Michelin au venit de curând cu un nou concept. Denumită Uptis, tehnologia le permite anvelopelor să nu fie umflate niciodată. Prototipul este testat ca parte a unui program comun cu General Motors, iar scopul este ca producția în masă să fie lansată până cel târziu în 2024.
Însă acesta este doar începutul schimbărilor dramatice care în curând ar putea remodela, pe lângă anvelope, întreaga industrie auto, în moduri menite să ofere siguranță, performanță, economie, confort și durabilitate.
Producătorul german Continental are un conceput de cauciuc care se poate repara singur dacă sunt suferă vreo defecțiune. Pentru acest lucru este folosit un fluid care curge în jurul defecțiunii și o sigilează complet. Este posibil ca șoferul să nici nu observe că a existat vreodată o problemă, deși compania spune că în cele din urmă va fi nevoie de o reparație mai detaliată.
Găsirea unei alternative pentru cauciucul natural
Una dintre cele mai mari provocări din acest moment este însă găsirea de alternative pentru cauciucul natural. Industria auto crește atât de rapid, cu peste 80 de milioane de mașini produse în ficare an, încât continuarea în același ritm ar putea deveni o problemă.
În același timp există problema reciclării. În fiecare an, potrivit datelor industriei, aproximativ 200 de milioane de anvelope sunt aruncate în întreaga lume. Pentru că procesul de reparare este destul de dificil și costisitor, majoritatea ajung aruncate în depozitele de gunoi, unde sunt arse și nu mai rămâne decât un fum toxic.
Din această cauză, francezii de la Michelin au în plan să înlocuiască cel puțin 80% din cauciucul pe care îl folosește cu alte materiale mai ecologice. Intră în această categorie păpădia, pe care majoritatea oamenilor o consideră o pacoste, dar pe care cercetătorii din industrie o văd ca o componentă-cheie pentru viitorul anvelopelor.
Producătorul german Continental lucrează deja la înlocuirea cauciucului tradițional cu o materie pe bază de păpădie, despre care spune că ar putea fi în producție cel mai devreme în următorii 5 până la 10 ani.
Șoferii de astăzi vor putea observa și alte modificări. Anvelopele de rezervă de dimensiuni mari sunt acum o raritate, în timp ce mulți producători optează pentru kituri care pot fi folosite pentru a umple anvelopa cu o spumă care sigilează temporar toate defecțiunile. De asemenea, roțile se vor schimba pe măsură ce unii producători vor trece de la oțel la aluminiu și chiar la jante rezistente din fibră de carbon.
Editare web: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News