Live

Polițele RCA s-ar putea scumpi. Doar în primele șase luni ale anului, jumătate din daune nu au fost încă plătite

Data publicării:
Foto: Getty Images

Războiul dintre asigurători și service-urile auto continuă, iar singurul perdant este cetățeanul de rând. Polița RCA s-ar putea scumpi pentru că valoarea daunelor crește de la an la an. Față de 2017, în 2019 dauna medie pe accident s-a dublat, potrivit datelor ASF.

Doar în primele șase luni ale anului, jumătate din daune nu au fost încă plătite. Service-urile auto se plâng că asigurătorii întârzie să plătească, iar asigurătorii reclamă că reparațiile sunt la suprapreț.

În tot acest timp, șoferul are mașina blocată și trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar pentru asigurare de la an la an. 

Prețul mediu pentru o oră de manoperă a ajuns la 150 de lei anul acesta. Există însă service-uri care cer chiar și de trei ori mai mult. Asigurătorii întârzie să plătească daunele. Sunt și situații în care piesele identice sunt la suprapreț. 

Potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară, valoarea daunei medie aproape s-a dublat din 2017 până în 2019, ceea ce duce la scumpirea asigurării obligatorie. Pe lângă vârsta și cazierul din trafic al șoferului, prețul poliței RCA este influențat și de valoarea daunelor plătite în fiecare an de asigurători.

Alexandru Grigore, administrator al unui service: "Dacă ne-am încasa banii la un termen de 30 de zile, 45 și am încasa 150 de lei+TVA, dar să îi încasăm și să nu fim puși în nesiguranță totală și să îi încasăm la 90, 120 zile, poate chiar și mai mult, noi am fi mulțumiți încât să putem să ne piesele pe care le-am investit în mașină, să nu fim în situația să fim blocați și să blocăm mașinile în service".

Mihnea Tobescu, directorul unei firme de asigurări: "Dacă un tarif normal de manoperă este undeva între 100 și 300 de lei, în funcție de marca autoturismului, de service-ul respectiv, există și multipli, dublu-triplu al acestui tarif."

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței: "Dacă Comisia ne obligă să eliminăm obligativitatea tarifului maximal la RCA, deci rămâne doar un tarif de referință, nu mai e un tarif fix. Dacă facem asta, recomandarea mea este să facem la fel și la service-urile auto și acolo să avem un tarif de referință. Pentru că dacă crește prea mult prețul reparațiilor, asta automat trage în sus și prețul RCA. În momentul de față nu este niciun mecanism care să oprească un service să ceară prețuri exagerate".

Consiliul Concurenței a început o investigație cu privire la tarifele percepute de service-urile auto.

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței: "În această investigație noi suspectăm că există înțelegeri între mai multe service-uri auto pentru a crește prețul reparațiilor pe care le efectuează și în aceste înțelegeri ei sunt asistați și de producători, care au interesul să își vândă piesele auto la un preț mai mare și chiar au înțelegeri și cu firmele de asigurări. Este o investigație destul de amplă, dar se va încheia în curând".

Tarifele de referință la polițele RCA încep de la 698 de lei și trec de 2.800 de lei, în funcție de vârsta șoferului și motorul autoturismului.

Daună medie per accident

2016: 5.998 lei
2017: 7.483 lei
2018: 11.331 lei
2019: 13.151 lei

sursa: ASF

Evoluția costului pe ora de manoperă

2017: 91 lei
2018: 120 lei
2019: 141 lei
2020: 151 lei

sursa: Biroul Asiguratorilor Auto

Redactare Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul va plafona polițele RCA până la 21 martie 2025. Asigurătorii protestează: „Va avea efecte ireparabile asupra industriei”

Țepe pe internet cu anvelope de iarnă. Cum vă puteți feri de ofertele-capcană: „Au crezut că le cumpără noi și erau reșapate”

Anunț al ministrului Rafila. Lista cu substanțe pe care să nu le consumi înainte să te urci la volan a fost finalizată

Drum rulant automat pentru mărfuri între Tokyo și Osaka. Planul Japoniei, pe fondul crizei de șoferi livratori

Partenerii noștri