Live

Piața mașinilor noi a atins cel mai bun nivel din ultimii zece ani

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Piața mașinilor noi a atins cel mai bun nivel din ultimii zece ani, în creștere cu 35% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce piața mașinilor second-hand din import a scăzut cu 8% față de anul trecut, dar a rămas puternică, volumele fiind de aproximativ 3,5 ori mai mari față de cele ale mașinilor noi, informează Autovit.ro.

În primele nouă luni ale anului 2018, piața mașinilor noi a atins cel mai bun nivel din ultimii zece ani, crescând cu 35% față de aceeași perioadă a anului trecut, conform unei analize Autovit.ro asupra datelor oferite de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). În același timp, piața mașinilor second-hand din import a scăzut cu 8% față de aceeași perioadă a anului trecut, însă volumul înmatriculărilor a fost de aproximativ 40.000 de mașini/lună.

Piața mașinilor noi a ajuns la peste 106.000 de vehicule în primele trei trimestre din 2018. În iulie au fost înscrise în circulație peste 15.000 de mașini, în august, aproape dublu, iar în septembrie de zece ori mai puține decât în august, ca urmare a introducerii de la 1 septembrie a noilor norme de consum WLTP, care au accelerat volumul înmatriculărilor în luna precedentă. În același timp, numărul înmatriculărilor de mașini second-hand din import a fost în primele nouă luni ale anului de peste trei ori mai mare decât cel al mașinilor noi, însă în scădere față de anul trecut scăderea (-8%), având o medie lunară între 35.000 și 38.000 de mașini.

Reînmatriculările (tranzacțiile cu mașini second-hand pe plan intern) au atins noi recorduri, în ultimele luni depășindu-se constant 50.000 de unități, chiar peste 56.000 în iulie. În același timp, se observă o îmbunătățire a vârstei autoturismelor rulate de import, ca urmare a creșterii volumului (+27,3%) pe segmentul de vârstă sub 7 ani (mai puțin poluante) și scăderi de aproximativ 24% pe segmentul celor peste 12 ani.

Finalul anului 2018 vine cu surprize pentru piața mașinilor noi, având posibilitatea să crească cu 120-125.000 de unități, în timp ce piața mașinilor second-hand din import trece de suma de 400.000 de unități.

Piața auto la nouă luni între 2014 și 2018 (sursa – DRPCIV)

Topul celor mai căutate mașini de pe Autovit.ro pentru primele nouă luni ale anului 2018 este deținut de Volkswagen, cu peste 12 milioane de accesări unice, BMW cu peste 11 milioane de accesări și Audi cu peste 10 milioane de accesări. Topul continuă cu Mercedez-Benz (6.8 milioane de accesări) și Ford, cu 3.8 milioane de accesări.

La capitolul modele, Volkswagen Passat a generat cel mai mare interes (2,7 milioane de accesări), Volkswagen Golf (2,4 milioane de accesări) și Audi A4 (2,4 milioane de accesări). Topul continuă cu BMW Seria 3 (2,3 milioane de accesări) și BMW Seria 5 (1,9 milioane de accesări).

Peste 40% dintre mașinile oferite spre vânzare sunt produse după 2014 și doar 1% sunt mai vechi de anul 2000. În ultimii ani, ponderea mașinilor de sub cinci ani vechime a crescut constant cu câteva puncte procentuale pe an.

Cel mai căutat segment de preț este cel între 5.000 și 10.000 de euro, iar jumătate dintre mașinile listate se încadrează în această categorie. Pentru acest segment, oferta este diversă și include modele noi precum Fiat, Opel, Dacia, Renault, Suzuki și Volkswagen.

În ceea ce privește capitolul combustibil, mașinile cu motorizare diesel sunt predominante, fiind de 4,5 ori mai multe decât mașinile cu motorizare pe benzină. În același timp, anul 2018 este cel mai bun an de până acum pentru mașinile electrice, atât în țară, cât și în Europa. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Exodul brandurilor occidentale de pe cea mai mare piață auto din lume. Evoluție catastrofală pentru producătorii străini în China

Mașini distruse de copacii căzuți din cauza vântului, în Piatra-Neamț. A fost emis mesaj RO-ALERT

Comisia Europeană nu vrea să relaxeze limitele de emisii de CO2 ale mașinilor, care vor fi impuse din 2025

Grupul PPE din Parlamentul European cere revizuirea deciziei de a interzice mașinile pe benzină sau motorină

Partenerii noștri