Live

Majoritatea fabricilor de mașini din China sunt închise, iar industria auto se pregătește de șocul provocat de coronavirus

Data publicării:
Foto: Getty Images

Timp de zeci de ani China a fost Tărâmul Făgăduinței pentru constructorii de mașini din Statele Unite, Europa și Japonia. Acum, epidemia de coronavirus amenință industria și ar putea duce la prelungirea vânzărilor scăzute, întârzierea producției și afectarea lanțurilor de furnizori, informează CNN.

Volkswagen, Daimler, General Motors, Renault, Honda și Hyundai sunt printre constructorii care au investit masiv în China, stabilind parteneriate cu companii locale și construind fabrici imense.

China găzduiește cea mai mare producție de mașini din lume, fiind în acelați timp cea mai mare piață auto din lume.

Când fabricile auto s-au închis în ianuarie pe durata Anului Nou Chinezesc, industria auto se afla deja sub presiune: vânzările se aflau în scădere de doi ani, iar constructorii se așteptau la un al treilea an de pierderi. Multe dintre aceste fabrici au rămas închise, cel puțin până săptămâna viitoare, în timp ce guvernul chinez încearcă să țină sub control epidemia de coronavirus izbucnită în Wuhan, apoi extinsă în toată țara. Constructorii se așteaptă la o perioadă mai lungă de inactivitate și o scădere și mai puternică a vânzărilor.

Cel mai mare constructor din lume produce 40% dintre mașini în China

Epidemia nu a afectat doar producția, ci și vânzările. Numeroși potențiali clienți stau în casă și evită să intre în showroom-urile auto până când va trece epidemia.

Fabricile închise vor adânci recesiunea în care se află industria auto, iar epidemia îi va obliga pe constructorii din China să reducă producția cu 15 % în primul trimestru, arată S&P Global Ratings (Standard & Poor's).

Industria auto este foarte afectată de coronavirus și pentru că acesta a apărut într-unul dintre orașele preferate de către constructori. General Motors, Nissan, Renault, Honda și grupul PSA (Peugeot, Citroen, DS, Opel) au fabrici mari în Wuhan, iar în provincia Hubei se construiesc 9% din totalul mașinilor produse în China.

Grupul PSA a anunțat că va ține fabrica sa din Wuhan închisă până pe 14 februarie, Daimler și Volkswagen ar putea reporni producția luni, iar Toyota ia în calcul tot ziua de luni.

Compania Volkswagen este cea mai lovită de pe urma epidemiei de coronavirus. Constructorul german are 24 de fabrici în China și produce pe plan local aproape jumătate din volumul total de mașini. Toyota nu este la fel de afectată Honda, însă tot produce 15% din numărul său total de mașini în China.

Situația s-ar putea înrăutăți înainte să se îmbunătățească. Compania de rating Standard & Poor's a anunțat că este posibil ca autoritățile locale să extindă perioada în care sunt închise fabricile pentru a limita răspândirea epidemiei, iar jumătate din industria auto din China ar putea fi afectată.

Editor web: V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Medicul de la Casa Albă anunță că starea lui Joe Biden, infectat cu Covid, „s-a ameliorat semnificativ” în ultimele 24 de ore

Casa Albă anunță cum se simte Joe Biden după infectarea cu coronavirus: „Are o stare de slăbiciune generală”

Cazul bizar al pacientului infectat cu coronavirus timp de 613 zile

Partenerii noștri