Live

FOTO | Primele imagini cu Skoda Fabia facelift. Când va fi disponibilă

Data publicării:

Skoda a publicat primele imagini cu Skoda Fabia facelift. Mașina beneficiază de un design nou al părţilor din faţă şi din spate, inclusiv LED-uri pentru faruri şi blocurile optice spate. Din ofertă fac parte patru motoare agile şi eficiente de 1,0 litru. Sisteme noi de asistenţă, sistemul de infotainment Swing cu ecran de 6,5 inchi şi mai multe funcţii şi dotări Simply Clever.

Skoda Fabia trece la următorul capitol al poveştii sale de succes, cu optimizări semnificative ale designului şi tehnologiei. Popularul automobil de talie mică al producătorului ceh va fi acum şi mai atractiv, graţie secţiunilor faţă şi spate redesenate, a introducerii farurilor şi blocurilor optice spate cu LED, precum şi a interiorului şi mai rafinat. Motoarele agile şi eficiente de 1,0 litru pe benzină, precum şi sistemele noi de asistenţă subliniază caracterul sofisticat al modelului Skoda Fabia. Modelul revizuit va fi prezentat la Salonul Auto Internaţional de la Geneva. Lansarea pe piaţă va avea loc în a doua jumătate a anului 2018.

Noi aspecte atractive de design, la interior şi exterior

Actualizările designului secţiunilor din faţă şi din spate îi conferă modelului o alură remarcabilă de automobil de clasă superioară, împrospătată, de asemenea, de designul nou al farurilor şi proiectoarelor de ceaţă, cu tehnologie de ultimă oră. Farurile cu LED şi blocurile optice spate cu LED sunt oferite pentru prima dată la modelul Skoda Fabia. Gama de jante din aliaj uşor a hatchback-ului a fost la rândul ei extinsă, incluzând acum şi jante de 18 inchi. Panoul de instrumente cu design nou, noile bandouri decorative pentru bord şi tapiţeriile în două nuanţe pentru scaune îi conferă interiorului o atmosferă şi mai rafinată.

Motoare economice şi agile pe benzină

Gama de motoare oferite pentru Skoda Fabia va fi compusă din patru motoare pe benzină, fiecare cu câte 3 cilindri şi capacitatea de 1,0 litru, având performanţe ridicate şi fiind totodată eficiente. Motoarele MPI dispun de injecţie indirectă şi generează puteri de 44 kW (60 CP) şi 55 kW (75 CP). Cele două motoare pe benzină TSI dispun de tehnologie de ultimă oră, inclusiv supraalimentare cu turbină şi injecție directă de benzină, generând puteri de 70 kW (95 CP) şi 81 kW (110 CP). Ambele motoare TSI sunt echipate cu filtru de particule pentru benzină. Cel mai puternic dintre cele patru motoare poate fi combinat opţional cu transmisia automată DSG.

Concentrându-se pe motoarele pe benzină sofisticate pentru portofoliul său, Skoda urmează cerinţele grupurilor-ţintă din segmentul automobilelor de talie mică. Aceste propulsoare cu trei cilindri, cu tehnologie de ultimă oră, care permite un consum şi emisii foarte reduse şi totuşi performanţe ridicate, se pot măsura fără rezerve cu economicele motoare diesel, din punctul de vedere al eficienţei.

Sisteme noi de asistenţă pentru un nivel şi mai ridicat de siguranţă şi confort

Extinzându-şi gama de sisteme de asistenţă pentru şofer, Skoda Auto a transferat din nou tehnologia de ultimă oră din clasele auto superioare, în clasa automobilelor de talie mică. Noul asistent Blind Spot Detection avertizează şoferul când în unghiul mort se află alte vehicule sau când din spate se apropie rapid alte vechiule pe şoselele cu mai multe benzi. Sistemul Rear Traffic Alert monitorizează ceea ce se întâmplă în spatele propriei maşini şi avertizează şoferul în cazul unui risc de coliziune la deplasarea în marşarier. O altă funcţie nouă este Light Assist, care comută automat la luminile de întâlnire, de la cele de drum, imediat ce sistemul detectează vehicule care vin din faţă pe sens opus sau vehicule care se deplasează în acelaşi sens, în faţa propriei maşini.

Sistemul de infotainment Swing are acum un ecran de 6,5 inchi şi Skoda Connect

Sistemul de infotainment Swing oferă acum un display de 6,5 inchi şi permite şoferilor să utilizeze întreaga gamă de servicii on-line mobile Skoda Connect. Când Skoda Fabia este echipată cu sistemul de navigaţie Amundsen, şoferul poate beneficia şi de serviciul Online Traffic Information, care furnizează informaţii în timp real cu privire la blocajele din trafic. Iar inovatoarea tehnologie SmartLink+ permite utilizarea standardelor Apple CarPlay, Android Auto, MirrorLinkTM şi SmartGate, care oferă numeroase beneficii diferite.

O varietate şi mai largă de funcţii şi dotări Simply Clever

Printre caracteristicile distinctive ale mărcii, care diferenţiază Skoda Fabia de concurenţi în segmentul automobilelor compacte, se numără gama largă de detalii practice, concepute pentru a spori confortul şi caracterul practic în utilizarea cotidiană. Acum sunt disponibile şi mai multe astfel de funcţii şi dotări Simply Clever. Racleta pentru curăţarea gheţii este ascunsă în clapeta buşonului de alimentare şi dispune acum de o funcţie adiţională nouă: dispozitivul pentru adâncimea profilului anvelopelor. Maşina poate fi, de asemenea, echipată cu port-uri USB pentru pasagerii din spate, astfel încât aceştia să călătorească în condiţii de confort şi mai ridicat. Clienţii pot opta şi pentru covoraşul cu două feţe pentru portbagaj. În compartimentul lateral al portbagajului modelului Skoda Fabia Combi este integrată şi o lanternă cu LED detaşabilă.

Un model important în gama Skoda

Skoda Fabia joacă un rol-cheie în gama actuală de modele a producătorului ceh. Calităţile sale speciale au transformat modelul într-un bestseller internaţional în segmentul automobilelor de talie mică. Totodată, modelul a oferit baza succeselor recente pe care Skoda le-a repurtat în raliuri. Începând cu 1999, au fost vândute în lume peste 4 milioane de exemplare ale modelului Skoda Fabia. Generaţia a treia, cea actuală, a modelului a depăşit 500.000 de unităţi vândute. Astfel, Skoda Fabia ocupă locul 3 în top-ul vânzărilor internaţionale ale mărcii. Principalele pieţe ale acestui model hatchback sunt Germania, Marea Britanie şi Polonia, iar Skoda Fabia Combi este populară îndeosebi în Germania, Republica Cehă şi Polonia.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Skoda ia în calcul să retragă producția de mașini din China

Skoda recheamă în service peste 14.000 de SUV-uri Kodiaq şi Karoq

Care sunt cele mai vândute mașini din România la nouă luni

Dăncilă interpelată: Ce planuri aveți să aduceți VW - noua fabrică în România?

Partenerii noștri