Live

„Cartelul emisiilor”. Volkswagen și BMW, amendate cu 875 de milioane de euro de CE. Daimler a primit imunitate

Data actualizării: Data publicării:
Producătorii auto dețineau tehnologia de reducere a emisiilor dăunătoare mai mult decât cereau standardele UE, dar au evitat s-şi facă concurenţă. spun oficialii europeni. Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană a amendat producătorii auto Volkswagen și BMW cu 875 de milioane de euro pentru că au încălcat legislația europeană antitrust în privința reducerii emisiilor poluante, anunță un comunicat de presă. Un alt producător, Daimler, care făcea parte din acest cartel, nu a fost amendat deoarece este cel care a dezvăluit totul.

Cazul, separat de așa-numitul scandal „Dieselgate” în legătură cu software-ul conceput pentru a înșela testele privind emisiile vehiculelor, creează un precedent prin extinderea aplicării legislației europene din domeniul concurenței la discuțiile la nivel tehnic între jucătorii din industrie, potrivit Reuters.

În acest caz, discuțiile purtate în urmă cu un deceniu s-au axat pe standardele de proiectare pentru AdBlue, un aditiv folosit pentru curățarea oxidului de azot din gazele de eșapament produse de mașinile cu motor diesel.

„Aceasta este o premieră”, a spus comisarul european pentru concurență, Margrethe Vestager, la o conferință de presă la Bruxelles.

„Nu am avut niciodată un cartel al cărui scop era să restricționeze utilizarea noilor tehnologii”, a spus ea.

„Cei cinci producători auto - Daimler, BMW, Volkswagen, Audi și Porsche - dețineau tehnologia de reducere a emisiilor dăunătoare mai mult decât cereau standardele UE. Dar au evitat să-şi facă concurenţă şi nu au folosit întregul potenţial al acestei tehnologii pentru a merge mai departe de nivelul cerut legal”, a explicat ea.

„Acest lucru este ilegal, în conformitate cu normele antitrust ale UE. Concurența și inovația în ceea ce privește gestionarea poluării autovehiculelor sunt esențiale pentru ca Europa să îndeplinească obiectivele ambițioase ale Acordului Verde. Iar această decizie arată că nu vom ezita să luăm măsuri împotriva comportamentelor care pun în pericol acest obiectiv”, a mai spus comisarul.

Potrivit Comisiei Europene, Volkswagen, BMW şi Daimler „s-au întâlnit în mod frecvent în cadrul unor ședințe tehnice, pentru a discuta despre dezvoltarea tehnologiei reducerii catalitice selective , care elimină emisiile nocive de oxid de azot din gazele de eşapament ale maşinilor cu motor diesel, prin injectarea aditivului cunoscut sub numele de AdBlue”, precizează comunicatul CE.

„În cursul acestor reuniuni, timp de peste cinci ani, producătorii de automobile au colaborat” cu scopul de a nu reduce emisiile mai mult decât prevăd reglementările, mai arată comisia.

Daimler, care a dezvăluit această înțelegere, a beneficiat de imunitate totală, evitând astfel o amendă de 727 de milioane de euro.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Volkswagen a ajuns la un acord cu sindicatul pentru a elimina 35.000 de locuri de muncă în Germania

Mașini cu nas roșu, coarne și luminițe. Amenzi de 1.300 lei pentru decorațiunile care pun șoferii în pericol

Volkswagen ar putea să nu mai închidă marile fabrici din Germania. La Bruxelles, Audi oprește producția la 28 februarie

Un bărbat din Caraș-Severin a fost amendat cu 12.000 de lei după ce și-a abandonat câinele pe marginea drumului

Partenerii noștri