Live

14 companii concurează pentru a duce oameni pe Lună

Data actualizării: Data publicării:
Racheta SpaceX Foto: captură TV

NASA vrea să trimită prima femeie și următorul bărbat pe Lună până în 2024. Agenția a lansat licitația și sunt mai bine de 10 firme implicate în proiect.

Agenţia spaţială a selectat deja 9 companii ca s-o ajute cu viitoarele misiunile spaţiale şi, de curând, a anunţat încă cinci interesate, mai precis SpaceX, Blue Origin, Sierra Nevada Corporation, Ceres Robotics, şi Tyvak Nano-Satellite Systems, toate cu baza în SUA.

În total, 14 companii spaţiale comerciale vor lua parte la programul NASA Artemis, care pregăteşte o prezenţă sustenabilă pe Lună, trăgând cu un ochi la misiuni viitoare pe Marte.

Citiți și:  Leacul pentru cancer vine din spațiu? Ce spun specialiștii români

Şi, totuşi, chiar dacă faci parte din aceste companii nu înseamnă că obţii automat un bilet spre Lună. Companiile vor trebui să facă o ofertă de livrări pe suprafaţa lunară prin intermediul programului NASA, Commercial Lunar Payload Services (sau pe scurt CLPS), parte din proiectul Artemis.

Cei selecţionaţi îşi vor folosi tehnologia ca să aselenizeze o gamă de echipamente începând cu 2021, cum ar fi rovere, surse de energie şi aparatură ştiinţifică. Toate acestea pentru ca oamenii de ştiinţă să studieze Luna şi să probeze tehnologiile necesare pentru eventuale călătorii pe Marte şi mai departe.

„Companii aerospaţiale americane de toate mărimile se alătură programului Artemis”, a declarat administratorul NASA, Jim Bridenstine, într-un comunicat de presă. „Extinderea grupului de companii private cu care lucrăm reduce costurile pentru NASA şi pentru contribuabilul american. Ne ajută să ducem la bun sfârşit planurile explorării lunare şi marţiene”, a explicat oficialul.

Blue Origin, condusă de fondatorul Amazon Jeff Bezos, speră să obţină o aprobare de la NASA pentru lander-ul Blue Moon, pe care l-a expus public în mai 2019.

SpaceX a lui Elon Musk, pe de altă parte, se laudă cu, probabil, cel mai arătos design de rachetă până la această dată.

Contractele CLPS au o valoare combinată de 2,6 miliarde de dolari, bani ce vor fi investiţi până în noiembrie 2028. NASA este cea care aprobă fezabilitatea tehnică, preţul, programul licitaţiilor şi alegerea propunerilor câştigătoare.

În octombrie 2019, NASA a dezvăluit noile costume spaţiale ce vor fi purtate de astronauţi în timpul viitoarelor misiuni în cosmos. Acestea permit mai multă libertate de mişcare decât alte modele şi protejează astronauţii de temperaturile extreme pe care le-ar experimenta în timpul explorărilor lunare.

Redactor: Anca Grădinariu

Editor web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Luna ar putea fi mai veche cu până la 180 de milioane de ani decât estimările anterioare

NASA amână din nou întoarcerea pe Pământ a celor doi astronauți blocați în spațiu. De ce misiunea de o săptămână ajunge la nouă luni

Elon Musk vrea să aibă propriul oraș în sudul Texasului, pe care să-l facă „poarta de acces către Marte"

Pe cine a ales Donald Trump la conducerea NASA: „În mod inevitabil, va exista o economie spaţială înfloritoare”

Partenerii noștri