Producția de zaibăr a fost redusă la jumătate anul acesta. Seceta a distrus soiul de viță Seibel
Vinul făcut celebru de Amza Pellea este pe cale de dispariție. Din cauza secetei, soiul de viță Seibel a avut de suferit, așa că producția de vin este mai mică și cu 40 la sută față de anul trecut.
De ce trăiesc românii cu 5 ani mai puțin decât ceilalți europeni
Recoltă record la cartoful dulce, cultivat în sudul României
Sezonul pepenilor s-a prelungit, în special în vestul țării
Seceta a afectat producția de castane românești
Secetă și inundații în România. Când vor ajunge debitele râurilor aproape de valori normale
Seceta face prăpăd în mai multe zone din țară
Insulele grecești, lovite de o nouă criză
Fechet: Sudul României riscă să se transforme într-o adevărată Sahara: „În fiecare an pierdem 1000 de hectare de teren arabil”
28% dintre gravidele din România consumă alcool, bebelușii se nasc în sevraj
Anul acesta, zaibărul din oraşul Băileşti nu va mai umple paharelor prea multor români. Din cauza secetei, producţia este mult mai mică.
Producătorii spun că, față de anul trecut, producția este mai slabă, dar mai calitativă. Potrivit acestora, randamentul este de 30%.
Pe de altă parte, mulți localnici din Băilești au renunțat la zaibăr. Dacă înainte erau 610 hectare de vie, acum au mai rămas doar 25.
Florea Pârvulescu, inginer viticol: "În cel mai scurt timp vom vorbi: a fost odată la Băilești o viță de vie care se chema zaibăr. Ne bucură, este o plantație fanion a Băileștiului pentru că Amza Pellea ne-a popularizat la nivel mondial".
Vinul oltenilor nu se găseşte în magazine, se cumpără direct de la locanici. Un litru de zaibăr costă 8 lei, dar preţul poate varia, în funcţie de pretenţiile gospodarului.
Editor : Georgiana Marina
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News