Live

O nouă sesiune a programului „Casa Verde Voltaice” începe din 6 septembrie. Care sunt criteriile de înscriere

Data publicării:
Panouri fotovoltaice. Foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” 2024 începe pe 6 septembrie cu sesiunea de înscriere a instalatorilor, iar din 27 septembrie vor putea aplica şi persoanele fizice pentru a primi finanţare a anunțat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. Mrcea Fechet a adăugat la această ediţie vor fi finanţate şi unităţi de stocare a energiei electrice, iar bugetul alocat programului este de două miliarde lei.

„Anul acesta alocăm o sumă record, 2 miliarde de lei urmează a fi puse la dispoziţia românilor pentru ca aceştia să producă electricitate în propria locuinţă, să participe în acest fel la un mediu mai curat, dar în acelaşi timp să plătească facturi mai mici la energie electrică. Noutatea programului de anul acesta este legată de cuantumul sumei finanţate, pe de o parte, mărim de la 20.000 de lei la 30.000 de lei finanţarea AFM. La fel cum o altă noutate este reprezentată de faptul că vom finanţa pentru prima dată şi acumulatori, unităţi de stocare a energiei electrice. Din discuţia pe care am avut-o cu domnul preşedinte înainte de această conferinţă de presă am şi testat un scenariu în care până la ora 13 într-o zi deja reuşeşti să îţi încarci acumulatorii, urmând ca în restul zilei să produci pentru consum propriu sau să dai energie electrică în reţea, urmând ca pe parcursul nopţii să te poţi folosi de energia stocată în bateriile proprii”, a declarat ministrul Mediului Mircea Fechet, într-o conferință de presă susținută joi, transmite News.ro.

El a menţionat că vor fi finanţate, ca şi anul trecut, unităţile de cult.

„Sistemul pleacă de la minim 3 kw. Vom finanţa pe fiecare regiune în parte, la fel cum vom finanţa la fel ca în anul trecut şi unităţile de cult. Vom avea o sesiune separată pentru clădirile cu destinaţie spaţiu de locuit pentru personalul clerical sau clădirea care are ca destinaţie spaţiul în care se celebrează slujbele religioase”, a mai spus Fechet.

La rândul său, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) Laurenţiu-Adrian Neculaescu a explicat ce criterii trebuie îndeplinite de cei care vor să se înscrie în acest program.

„Vreau să transmit pe această cale cetăţenilor care doresc să participe în cadrul acestui program că nu am schimbat regulile de participare faţă de sesiunea trecută. Vor fi aceleaşi documente minimale pentru înscrierea în cadrul programului şi anume actul de identitate, certificatele fiscale atât de la impozite şi taxe locale cât şi de la bugetul consolidat din care să rezulte că persoana fizică nu are datorii şi extrasul de carte funciară. Aplicaţia prin intermediul căreia se vor face înscrierile a rămas aceeaşi, este aceeaşi aplicaţie de anul trecut. Am avut un feedback foarte bun, aplicaţia a fost simplu de folosit şi a funcţionat foarte bine. Diferenţa este că anul acesta nu vom mai lăsa trei zile de înscriere pentru fiecare regiune. Înscrierile se vor face într-o singură zi pentru fiecare regiune pentru că am observat de anul trecut că banii s-au consumat în câteva minute”, a afirmat preşedintele AFM.

El a mai anunţat că pe data de 6 septembrie începe înscrierea instalatorilor în acest program, iar înscrierea persoanelor fizice se poate face din 27 septembrie.

„Un calendar pentru sesiunea de anul acesta va începe cu data de 6 septembrie, în acea dată vom începe înscrierea instalatorilor, vom deschide o nouă sesiune de acreditare pentru noi firme care doresc să participe la programul Casa Verde. Firmele care au fost anul trecut acreditate de AFM, dacă doresc să participe şi în sesiunea de anul acesta, rămân în continuare acreditate şi doar firmele noi care doresc să se înscrie în cadrul programului pe data de 6 septembrie îşi pot depune dosarele pentru acreditare. Avem câteva etape pentru validarea instalatorilor. Începe pe data de 6 septembrie şi se va publica lista undeva pe 1 noiembrie. În paralel însă vom demăra şi înscrierea persoanelor fizice, aşa cum avem astăzi un calendar estimativ vom începe pe 27 septembrie înscrierea persoanelor fizice în aplicaţia aferentă programului Casa Verde Fotovoltaice până pe data de 9 octombrie. După ce se vor finaliza înscrierile, vor începe persoanele fizice să-şi aleagă instalatorii din lista publicată de către Administraţia Fondului pentru Mediu”, a conchis Neculaescu.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Programul magazinelor de sărbători 2024. Până când putem face cumpărături de Crăciun și Revelion

130.000 de beneficiari ai programului Casa Verde au nevoie de sisteme de stocare pentru că nu reuşesc să livreze în reţea energia

COP29, summitul anual al ONU pentru climă, a început la Baku. Ce spune trimisul SUA despre Trump și tranziția de la combustilii fosili

Donald Trump și Kamala Harris, în ziua votului. Ce au făcut cei doi rivali în cursa pentru Casa Albă

Partenerii noștri