Ministerul de Interne vrea agenți mai puternici. Noi reguli la probele fizice pentru admiterea în Poliție și Jandarmerie
Cine vrea să intre în Poliţie de anul viitor, va trebui să tragă serios la sală! Ministerul a schimbat regulile de admitere. Probele sunt şi de două ori mai grele. Motivul: conducerea ministerului îşi doreşte în stradă angajaţi mai bine pregătiţi pentru a le face faţă infractorilor. Cine are mai puțin de 1,70 nu va avea șanse să intre în Poliție, spun sindicaliștii din sistem, pentru că va fi nevoie să atingă o minge suspendată la o înălțime de 2,55 metri. Noul regulament este atât de aspru, încât instructorii de fitness spun că practic va fi spulberat visul fetelor de a intra în Poliţie.
Acesta este unul dintre cele 11 obstacole pe care vor trebui să le treacă cei care vor să intre în școlile de subofiţeri sau la Academia de Poliţie. Manechinul trebuie târât pe jos pe o distanţă de 10 metri - exact ca în imagini. În regulamentul de acum, manechinul cântăreşte 40 de kilograme, dar de anul viitor va cântări 60 kg.
Un băiat de 15 ani din Tecuci a furat mașina părinților și a intrat cu ea într-un stâlp
Noi imagini cu accidentul provocat de „nepotul lui Dracula”
Zeci de percheziții la un clan de cămătari
Hairstylistul vedetelor a făcut scandal în trafic. Cum se apără Bassam Dabbas
Predoiu, despre crimele din Constanța
Panică în Munchen. Un bărbat înarmat a fost împușcat de polițiști
Un polițist sare din mașină și lovește cu pumnii și picioarele un șofer
Parcarea în care a avut loc accidentul de lângă Parcul Pantelimon este ilegală
Un hoț i-a ironizat pe polițiști pe TikTok, dar a fost arestat după 5 minute
Dumitru Coarnă, liderul sindicatului SNPPC: „Au fost un pic ridicate standardele. Mie mi se pare logic şi corect. Sigur că trebuie să ai o anumită forţă fizică să faci încătuşarea. Cum poţi să faci încătuşare dacă ai în faţa ta unul de 100 de kg şi tu ai 40? Sincer vorbind. Sau ai în faţa ta un infractor de 1,80 şi tu ai 1,50!”
Ce spun instructorii de fitness?
Pentru a putea trece de această probă, un elev aflat în ultimul an de liceu trebuie să înceapă pregătirea chiar de acum, explică instructorii de fitness. Mai ales că admiterea în şcolile care pregătesc agenţi încep în ianuarie 2020.
Romeo Fodulu - instructor de fitness: „Consider că e nevoie de minim 6 luni de pregătire intensă. Este posibil ca persoana care dă proba să cântărească 50, 55 sau 60 de kg. Trebuie avut în vedere că va fi nevoie să îşi ridice propria greutate de la sol”.
Aşadar, aflăm că este nevoie de un antrenament intens pentru a întări muşchii picioarelor şi ai spatelui.
„Această bară cu câte două discuri pe fiecare parte are exact 60 de kilograme. Este de preferat să se poată executa o ridicare cu această bară ca să putem spera că proba respectivă va fi promovată”, explică instructorul.
Pentru o fată este destul de complicat, recunoaște chiar instructorul. Reporterul Digi24 nu a reușit să o ridice.
Dumitru Coarnă, liderul sindicatului SNPPC: „Se vrea să se schimbe un pic logica şi paradigma, să intre mai mulţi băieţi decât fete. La şcoală sunt mai bune fetele şi atunci au schimbat un pic opţiunea şi au dat la probe fizice. Natural, nativ, băieții sunt mai forţoşi. Ei vor trece mai rapid de aceste teste fizice”.
Noutăţile de la examenul de anul viitor nu se opresc aici. A fost introdusă o probă nouă prin care se verifică forţa şi viteza: candidaţii trebuie să atingă o minge de tenis suspendată la o înălţime de 2 metri şi 55 de centimetri. Iată cum trebuie să decurgă „traseul aplicativ” pentru polițiști și jandarmi:
Mai multe detalii despre probele fizice pentru admiterea în Poliție și Jandarmerie puteți afla de aici.
Probele pentru pompieri - aici.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News