Live

Medic din Sfântu Gheorghe diagnosticat cu COVID-19, urmărit penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Data publicării:
FOTO: Agerpres

Medicul ginecolog de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, diagnosticat cu COVID-19, este urmărit penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Dosarul penal a fost înregistrat duminică, la scurt timp după ce autorităţile au anunţat că medicul a fost diagnosticat pozitiv, iar trei secţii ale spitalului au intrat în carantină, existând suspiciunea de contaminare a pacienţilor şi personalului medical.

"În data de 22.03.2020 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe un dosar penal în care s-a dispus, în aceeaşi dată, începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor (...). Organele de cercetare au reţinut că un medic ginecolog din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă 'Dr. Fogolyan Kristoff' din municipiul Sfântu Gheorghe s-a aflat în cursul lunii martie 2020 în Austria şi, în data de 21.03.2020, a fost testat pozitiv cu virusul COVID-19. În urma verificărilor, s-a stabilit că Austria este inclusă în zonele de risc pentru care există obligaţia izolării la domiciliu la revenirea în ţară", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Cercetările se efectuează de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna - Poliţia Municipiului Sfântu Gheorghe, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Duminică seara, conducerea spitalului a comunicat că testele COVID-19 făcute angajaţilor care lucrează la secţiile Obstetrică-ginecologie, Neonatologie şi Blocul de naşteri sunt negative, scrie Agerpres.

Precizarea a venit la scurt timp după ce conducerea instituţiei a confirmat că un medic a fost diagnosticat cu COVID-19, iar una dintre măsurile imediate a fost izolarea în cele trei secţii, timp de 14 zile, a celor 60 de persoane, dintre care 39 de pacienţi şi 21 de cadre medicale, care ar fi putut intra în contact direct sau indirect cu acesta.

De asemenea, au fost stopate internările, a fost decontaminat spitalul şi a fost demarată şi o anchetă epidemiologică pentru a identifica, pe cât posibil, toate persoanele care ar fi putut contacta virusul în aceste împrejurări.

Managerul spitalului, Andras Nagy Robert, a declarat că medicul diagnosticat cu COVID-19 a acordat consultaţii medicale şi în Policlinică în perioada 8-18 martie, respectiv 10 zile.

Acesta a mai menţionat că încă nu este clar dacă medicul a contactat virusul în Austria, unde a fost în concediu, sau după ce a revenit în ţară.

Editor web: A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Medicul de la Casa Albă anunță că starea lui Joe Biden, infectat cu Covid, „s-a ameliorat semnificativ” în ultimele 24 de ore

Casa Albă anunță cum se simte Joe Biden după infectarea cu coronavirus: „Are o stare de slăbiciune generală”

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate

Partenerii noștri