Live

Antrenorul lotului național de bob feminin acuzat de proxenetism: „Sunt surprins, înmărmurit. Sunt un om nevinovat”

Data actualizării: Data publicării:
Antrenorul lotului național de bob feminin acuzat de proxenetism respinge acuzațiile aduse de DIICOT. Foto: Facebook

Paul Neagu, antrenorul lotului naţional feminin de bob şi sanie, a declarat miercuri că este surprins de acuzaţiile de proxenetism care i s-au adus de către procurorii DIICOT, în urmă cu aproape două săptămâni, referitoare la faptul că şi-ar fi obligat sportivele să se prostitueze. El a fost chemat în fața judecătorului și a spus că este nevinovat, potrivit News.ro.

„Eu sunt surprins, înmărmurit, de-aia am şi venit direct din mijlocul activităţii mele pe care am început să o practic de o săptămână. Sunt un om nevinovat”, a spus Neagu, care a ajuns miercuri în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti.

Acesta respinge acuzațiile și afirmă că se va lăsa în mâinile avocatului său: „Mă mir de ce sunt aceste discuţii în momentul de faţă. Am de partea mea pe domnul avocat. Eu sunt numai un antrenor de sport. Fac acest lucru de 50 de ani de zile, cu bobul, şi mă las pe mâinile domnului avocat”, a adăugat antrenorul.

Paul Neagu este acuzat că a obligat trei sportive pe care le antrena să se prostitueze. Suspectul ar fi convins tinerele să întrețină relații intime cu diferiți bărbați în schimbul unor sume de bani, care urmau să fie folosite ca sponsorizări pentru echipă. Faptele s-ar fi petrecut în perioada 2013 – 2019.

Citește și: Mărturia unei sportive, despre antrenorul acuzat de proxenetism: „A intrat peste mine, nu știu unde se ajungea”

Editor : Andreea Stanciu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mărturia unei sportive, despre antrenorul acuzat de proxenetism: „A intrat peste mine, nu știu unde se ajungea”

Cum se apără antrenorul de sanie de acuzațiile de proxenetism. Detalii din dosarul în care sunt implicate nume grele din Constanța

Scandal sexual în sportul românesc. Antrenorul acuzat că îşi obliga sportivele să se prostitueze ar fi fugit din țară

Radu Mazăre, audiat în dosarul antrenorului de bob acuzat că îşi obliga sportivele să se prostitueze: „Nu erau genul meu”

Partenerii noștri