Exclusiv Ministrul Finanțelor propune eliminarea unor facilități fiscale de la 1 septembrie
Eliminarea unor facilități fiscale este una dintre propunerile pe care Ministrul Finanțelor Marcel Boloș o va înainta coaliției de guveranare, pentru a acoperi noile cheltuieli. Măsura s-ar putea aplica de la 1 septembrie. Într-un interviu în exclusivitate pentru Digi24, Boloș a declarat că toate cheltuielile prevăzute de Guvern trebuie să fie acoperite din revizuirea sistemului de facilități fiscale, de mai buna colectare a banilor de către ANAF și de combaterea evaziunii fiscale. Boloș a mai spus că nu se poate discuta de o categorie de beneficiari de facilități fiscale care să fie tratată distinct de o alta. În România, de scutiri de taxe beneficiază sectoarele IT, construcții, agricultură și industria alimentară.
„Mulțumim cerului”. Speranță în agricultură după seceta din ultimii ani
Reacția lui Boloș după ce Fitch a revizuit perspectiva ratingului României
Reacția USR, după discuția pentru viitorul buget
Decizie disperată printre crescători: din cauza secetei, oamenii își vând animalele pe capete
Criză de muncitori în construcții. Șantierul unde lucrează oameni din 4 județe, ca să ridice 100 de blocuri
Povestea tinerei din Bihor care e vedetă în online cu postările din ferma pe care o conduce
Ce spune ministrul Finanțelor, întrebat dacă vor crește taxele după alegeri: „Aș fi ipocrit să spun că această componentă va fi zero”
Cresc sau nu taxele? Anunțul ministrului de Finanțe, Marcel Boloș
Cât câștigă, de fapt, tractoriștii din România
Care este suma aproximativă de care aveți nevoie la rectificare pentru a acoperi noile cheltuieli?
Marcel Boloș: Sunt aceste categorii de cheltuieli pe care deja le știm. Discutăm de salariile profesorilor care au impact de 3 miliarde de lei, calculat și estimat de către noi în Ministerul Finanțelor. Urmează revendicările din sănătate. Avem bani pe care trebuie să-i alocăm pentru că se închide perioada de alocare 2014-2020 și vin cofinanțările proiectelor de investiții.
Câți bani am avea nevoie acolo?
Marcel Boloș: Peste 3 miliarde de lei care sunt necesari pentru ce înseamnă proiectele de investiții la nivelul Ministerului Transporturilor, Ministerul Dezvoltării Regionale pentru infrastructura rurală. Noi discutăm de 3 miliarde de lei pentru Ministerul Transporturilor. Separat este Ministerul Dezvoltării Regionale, probabil tot cu sume între 2-3 miliarde de lei.
Din ce mi-ați spus, am ajunge la 9-10 miliarde de lei, bani necesari în plus pentru a acoperi restul: finanțări și salarii.
Marcel Boloș: Așa este, dar să nu uităm că avem o ordonanță care a fost dată pentru gestionarea eficientă a banilor publici.
Trebuie, și o zic cu toată fermitatea, că orice cheltuială pe care o dă Guvernul trebuie acoperită din ceea ce înseamnă revizuirea sistemului de facilități fiscale, de mai buna colectare a banilor de către ANAF, dar și combaterea evaziunii fiscale. Sunt două categorii de facilități fiscale, unele care pot produce efecte de la 1 septembrie, aici discutăm de cele legate de consum și venituri. Le-am împărțit tocmai în acest fel facilitățile fiscale și impactul lor - cele cu intrare în vigoare de la 1 septembrie și apoi al doilea set - cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie. Este un proces de consolidare fiscal bugetară foarte important pentru România.
Ați spus că toată lumea ar putea plăti contribuția la sănătate
Marcel Boloș: Sunt anumite reguli în facilitățile fiscale care ar trebui să fie comune pentru toți. Avem situații în care anumiți beneficiari de facilități fiscale nu plătesc contribuția la asigurările sociale de sănătate. Sunt alții care plătesc contribuția la fondurile de pensii private, alții nu. Propunerea cu care vom merge și o vom supune discuției în coaliție va fi aceea de aliniere a regulilor, pe care le avem în sistemul de facilități fiscale. Avem 3 mari beneficiari: IT, agricultură și construcții. Și aici vom încerca să uniformizăm aceste reguli de aplicabilitate. Adică nu putem discuta de o categorie de beneficiari de facilități fiscale care este tratată diferit față de altă categorie.
Vorbim într-un interval de timp sau am putea vedea totul dintr-odată?
Marcel Boloș: Sunt facilități fiscale la care restructurarea se va aplica eșalonat, propunerea va fi de aplicare eșalonată. Depinde de cum se va decide la nivelul coaliției. Repet: e o măsură sensibilă, care trebuie asumată la nivelul coaliției.
Adică la companii știm că pragul de 500 de mii de euro pentru microîntreprinderi.
Marcel Boloș: Da, dar această facilitate fiscală este prevăzută cu subiect și predicat în PNRR ca să fie eliminată. Problema pe fond este că a devenit această modalitate de a te încadra în categoria microîntreprinderilor a devenit deja ca și la corporațiile transnaționale o modalitate de optimizare fiscală. Toți ajung să fie microîntreprinderi și în acest fel să plătească 1% pe cifra de afaceri.
Ce ar însemna un prag decent pentru microîntreprinderi?
Marcel Boloș: Noi în momentul de față avem plafoane diferite, dacă discutăm de TVA plafoane de 300.000 de lei, ca să devii plătitor de TVA. Dacă discutăm de plafon pentru microîntreprinderi, e de 500.000 de euro. Nu mai putem merge la infinit cu plafoane diferite, situații diferite pentru ceea ce înseamnă tratamentul egal al contribuabililor. Pierdem mulți bani din aceste optimizări fiscale.
Cam câți bani ar putea să vină la buget după ce eliminăm sau după ce facem tot ce avem de făcut?
Marcel Boloș: Avem nevoie de un set de măsuri care să intre în vigoare cu data de 1 septembrie. Pe care urmează întâi să îl prezentăm în coaliție.
Până la finalul anului, din analiza dumneavoastă, câți bani am aduce din aceste reduceri de facilități de la 1 septembrie până la finalul anului?
Marcel Boloș: Dacă pachetul de măsuri pe care îl avem în analiză la nivelul Ministerului de Finanțe se aplică intergral, discutăm de 6.5 miliarde de lei din septembrie, iar din septembrie până la final să nu uităm că sunt 4 luni.
Iar de la începutul anului, următoarele măsuri ce impact ar avea?
Marcel Boloș: Noi avem impactul calculat, dar, repet, trebuie să vedem ce măsuri vor fi asumate politic, 35 de miliarde de lei.
Deficitul bugetar pe primele 5 luni?
Marcel Boloș: Sigur, aici evoluția deficitului bugetar nu este îmbucurătoare pentru noi, există această premisă că deficitul bugetar să urce peste 2%, dar să vedem cum se încheie execuția bugetară.
Specialiștii, economiștii, spun că vom putea să ne încadrăm și vom ajunge la 4,8-4,9% ținta de deficit pentru anul acesta.
Marcel Boloș: Pot spune cu certitudine și responsabilitate că în lipsa unor măsuri care să genereze restructurarea facilităților fiscale este posibil să ajungem în situația asta, pe care eu personal nu mi-o doresc. O să fiu ferm în a respecta ținta de deficit bugetar.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News