Live

Liderii UE avertizează cu privire la China. „Suntem martorii unei accelerări a trendurilor şi tensiunilor” cu Beijingul

Data publicării:
Ursula von der Leyen și Charles Michel avertizează cu privire la concurența tot mai acerbă venită din partea Chinei. Foto: Profimedia

Uniunea Europeană refuză să fie „naivă” cu privire la China, dar doreşte să evite o „logică de confruntare sistematică” cu Beijingul, a declarat vineri preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus la rândul ei că UE este martora unei accelerări a tensiunilor cu China.

„Vom fi mereu fermi şi demni pentru a ne apăra principiile, democraţia, libertăţile fundamentale”, a declarat Charles Michel la finalul summitului de la Bruxelles, unde şefii de stat şi de guvern ai UE au avut o dezbatere de trei ore privind relaţiile cu China.

„Credem că trebuie să fim angajaţi pentru a obţine mai multă reciprocitate, pentru o reechilibrare în special în relaţiile economice între UE şi China”, a adăugat el în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

El a exprimat de asemenea dorinţa UE de a coopera cu China pe tema schimbării climatice şi pe cea a sănătăţii.

Dezbaterea între liderii europeni „a arătat o voinţă foarte clară de a nu fi naivi, dar nici de a fi într-o logică de confruntare sistematică”, a adăugat Michel.

„Avem propriul nostru model de dezvoltat”, a mai spus preşedintele Consiliului European.

Charles Michel a subliniat importanţa faptului ca UE să dezvolte o „autonomie strategică”, diversificându-şi parteneriatele „cu restul lumii”.

Von der Leyen: „Sistemul chinez este fundamental diferit de al nostru”

În timp ce „China îşi continuă eforturile de a-şi stabili dominaţia în Asia orientală şi de a-şi spori influenţa mondială”, „trebuie să fim vigilenţi în privinţa dependenţelor noastre” faţă de gigantul asiatic, în tehnologii cruciale ca semiconductorii şi materialele critice, precum pământuri rare sau litiu, a spus la rândul ei preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen.

UE a dezvoltat strategii pentru a încerca să-şi dezvolte autonomia în aceste două domenii.

În plus, Bruxellesul a elaborat instrumente pentru a controla mai bine investiţiile străine directe în Europa şi a atenua dezechilibrele unei concurenţe neloiale, a mai spus von der Leyen, în contextul puternicelor îngrijorări provocate de investiţiile masive ale unor grupuri de stat chineze în sectoare economice cheie şi infrastructuri critice în UE.

De asemenea, preşedinta CE a spus că „discuţia a arătat că suntem martorii unei accelerări a trendurilor şi tensiunilor”, relatează Reuters.

„A fost foarte clar la congres că preşedintele Xi (Jinping - n.r.) continuă să întărească poziţia foarte asertivă şi autosuficientă pe care China a adoptat-o”, le-a spus ea jurnaliştilor în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă.

„Sistemul chinez este fundamental diferit de al nostru şi suntem conştienţi de natura rivalităţii”, a mai spus şefa executivului UE.

La rândul său, premierul olandez Mark Rutte a spus vineri că politica Chinei de afirmare pe scena mondială este tot mai vizibilă, făcându-se ecoul preocupărilor liderilor UE.

„Afirmarea Chinei pe scena mondială este în creştere. (...) Trebuie să menţinem dialogul cu China, dar cu o poziţie mai critică”, le-a spus Rutte jurnaliştilor la finalul reuniunii de două zile.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ursula von der Leyen a acordat primul ajutor unui pasager care a suferit o urgenţă medicală în timpul zborului. Șefa CE este medic

Ungaria se anunță pregătită să renunțe la petrolul rusesc. Care e însă prețul pe care UE ar trebui să-l plătească

Ministrul chinez al apărării a refuzat o întâlnire cu șeful Pentagonului

Suedia a detectat două nave care se aflau în zonă când cele două cabluri submarine au fost tăiate în Marea Baltică

Partenerii noștri