Live

Grevele din Portugalia continuă. De data aceasta, medicii au blocat activitatea în mai multe spitale

Data publicării:
Protestatari pe străzile Lisabonei, Portugalia, de Ziua Națională a Luptei, pe 28 iunie 2023. Sursa foto: Profimedia Images

Mai multe spitale şi centre de sănătate din Portugalia sunt nefuncţionale din cauza unei greve de trei zile a medicilor din serviciul naţional de sănătate, care cer salarii şi condiţii de muncă mai bune, potrivit Sindicatului Medicilor Independenţi, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Participarea ''este foarte mare'', au declarat reprezentanți ai SIM, care a convocat greva, în timp ce oficialii de la Ministerul Sănătății portughez refuză să comenteze pe marginea cifrelor.

''Este din ce în ce mai dificil să atragi medici. Este foarte îngrijorător", a declarat unul dintre liderii sindicatului, Herminia Teixeira, pentru agenţia de presă Lusa. Această profesionistă din domeniul sănătăţii este îngrijorată în special de numărul tot mai mare de persoane fără medic de familie, pe care îl estimează la "aproape 1,7 milioane", pentru o ţară cu o populaţie de aproximativ 10 milioane de locuitori.

În lipsa unor creşteri salariale care să atragă noi medici, este probabil ca acest număr să crească şi mai mult.

Medicii de familie au început luni o grevă parţială de o lună, refuzând să lucreze ore suplimentare.

Întrebat despre impactul grevei în timpul Zilelor Mondiale ale Tineretului, organizate în Portugalia între 1 şi 6 august, ministrul sănătăţii Manuel Pizarro a subliniat că sindicatul medicilor s-a angajat să asigure un serviciu minim.

Lisabona se pregăteşte să îl primească săptămâna viitoare pe Papa Francisc şi aproape un milion de tineri pelerini catolici, potrivit organizatorilor.

În afară de sectorul sănătăţii, şi alţi angajaţi din transporturi, servicii aeroportuare şi forţele de poliţie au anunţat greve pentru această perioadă.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vine Papa în România? Iohannis: „Doamna Dăncilă nu a înțeles ce s-a vorbit acolo”

Nunţiul Apostolic în România: O vizită a Papei va fi anunţată de Vatican şi Preşedinţie

Partenerii noștri