Live

Zelenski, mesaj după vizita soției sale în SUA: „Senatorii americani pregătesc recunoașterea acţiunilor Rusiei în Ucraina ca genocid”

Data actualizării: Data publicării:
Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, în timpul discursului în fața Congresului american. Foto: Profimedia Images

În mesajul de joi noapte adresat națiunii, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că primul rezultat real al vizitei soţiei sale Olena Zelenska în SUA este reprezentat de un proiect de rezoluţie inițiat de câţiva senatori americani cu privire la recunoaşterea ca genocid a acţiunilor Rusiei în Ucraina, scrie agenția Ukrinform.

În urmă cu câteva luni, grupul nostru de experţi condus de Iermak şi McFaul a sugerat recunoaşterea acţiunilor Rusiei împotriva Ucrainei ca genocid. Şi iată primul rezultat real al vizitei primei doamne a Ucrainei în SUA – senatorii Ritsch, Cardin, Wicker, Blumenthal, Portman, Shaheen şi Graham au prezentat un proiect de rezoluţie cu privire la recunoaşterea acţiunilor Rusiei în Ucraina ca genocid.

Rezoluţia menţionează că acţiunile Rusiei în Ucraina, care includ deportarea forţată în Rusia şi uciderea ţintită a civililor ucraineni în timpul atrocităţilor în masă sunt genocid împotriva poporului Ucrainei. Senatorii au prezentat rezoluţia la scurt timp după ce Olena a rostit un discurs în Congresul SUA”, a transmis  Volodimir Zelenski.

Liderul de la Kiev a precizat că în proiectul de rezoluţie se arată că senatul SUA condamnă Rusia pentru comiterea actelor de genocid împotriva poporului Ucrainei, face un apel ca SUA, împreună cu NATO şi cu aliaţii UE, să susţină guvernul Ucrainei pentru a preveni alte acte de genocid din partea Rusiei împotriva poporului ucrainean şi susţine tribunalele şi anchetele penale care îi vizează pe liderii politici şi militari ai Rusiei pentru acte de agresiune, crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid.

Cu toate actele teroriste împotriva ucrainenilor şi ţării noastre, Rusia doar se îngroapă pe ea însăşi”, a mai subliniat președintele ucrainean.

Pelosi i-a cerut lui Blinken să desemneze Rusia drept stat terorist

Joi, președintele Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, a avut un mesaj pentru secretarul de stat Antony Blinken: Desemnați Rusia drept stat terorist. În caz contrar, Congresul va face el acest lucru, au declarat mai multe surse pentru publicația americană Politico.

Congresul SUA a conferit secretarului de stat puterea de a cataloga o altă țară drept stat sponsor al terorismului. Totuși, unii membri ai Congresului spun că legislatorii ar putea adopta o lege pentru a face această desemnare fără Departamentul de Stat, făcând astfel presiuni asupra președintelui rus Vladimir Putin pe cont propriu.

Turneul în SUA al Olenei Zelenska

La începutul săptămânii, prima-doamnă a SUA a efectuat o vizită la Washington, unde s-a întâlnit luni și cu secretarul de stat Antony Blinken. După această întâlnire, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a declarat reporterilor că Blinken a subliniat angajamentul SUA de a ajuta Ucraina să se recupereze după invazia rusă și a lăudat „munca primei-doamne de la Kiev de a sprijini mulți civili ucraineni care au fost, în diferite moduri, afectați de acest război brutal”. 

Marți, Olena Zelenska a fost primită la Casa Albă de Jill și Joe Biden. Potrivit Casei Albe, Jill Biden și Olena Zelenska au discurat despre „sprijinul continuu al Statelor Unite pentru guvernul și poporul Ucrainei, care apără democrația și se confruntă cu impactul uman semnificativ al războiului declanșat de Rusia”.

Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenka, a fost primită la Casa Albă de Jill și Joe Biden. Foto: Profimedia

De asemenea, Joe Biden a felicitat-o ​​pe prima doamnă a Ucrainei și i-a spus că „întruchipează aceeași tenacitate și rezistență ca țara din care provine”.

Miercuri, într-un discurs în fața Congresului american, prima-doamnă a Ucrainei a cerut miercuri Statelor Unite să trimită mai multe sisteme de apărare în țara sa, pentru a face față invaziei ruse. „Din păcate, războiul nu s-a încheiat, teroarea continuă și fac un apel către voi toți, în numele celor care au fost uciși, în numele acelor oameni care și-au pierdut brațele și picioarele, în numele celor care sunt încă în viață și sănătoși, și cei care își așteaptă familiile să se întoarcă de pe front. Cer ceva ce nu aș vrea să cer niciodată, cer arme”, a spus soția președintelui ucrainean. 

Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, în timpul vizitei în SUA. Foto: Profimedia Images

„Arme care nu ar fi folosite pentru a purta un război pe pământul altcuiva, ci pentru a ne proteja casa și dreptul de a te trezi viu în acea casă. Cer sisteme de apărare aeriană pentru ca rachetele să nu omoare copiii în cărucioarele lor”, a continuat Zelenska.

Washingtonul a livrat Ucrainei echipamente militare în valoare de aproape 7 miliarde de dolari de la începutul invaziei ruse în 24 februarie.

Pentagonul a trimis recent Kievului sisteme de artilerie de înaltă precizie HIMARS cu o rază de acţiune de 80 de kilometri, permiţând armatei ucrainene să lovească ţinte ruseşti în spatele frontului.

Citește și: Washingtonul acuză Moscova de strămutarea forţată a 1,6 milioane de ucraineni în Rusia. Blinken: „Este o crimă de război”

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețui în urma unui atac masiv de drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Scenariile FMI: Când ar putea să se încheie războiul din Ucraina

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Partenerii noștri