Live

Video Zelenski, furios că aliații nu-l lasă să atace trupele lui Kim din Rusia. „America se uită, Marea Britanie se uită, Germania se uită”

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Foto- Profimedia Images

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a acuzat aliaţii, în discursul de vineri noapte transmis pe rețelele sociale, de pasivitate în faţa mobilizării soldaţilor nord-coreeni în Rusia și a cerut încă o dată să poată folosi arme cu rază lungă de acţiune pentru a efectua lovituri „preventive” împotriva trupelor trimise de Kim Jong Un lui Putin. A fost pentru prima oară când președintele ucrainean nu a apărut în clipul său zilnic, preferând să folosească imagini de pe front pentru a-și ilustra discursul.

„Acum vedem fiecare loc unde Rusia adună aceşti soldaţi nord-coreeni pe teritoriul său - toate taberele lor. Am putea lovi preventiv, dacă am avea capacitatea de a lovi suficient de departe. Şi asta depinde de partenerii noştri. Dar, în loc de capacitatea cu rază lungă de acţiune de care avem nevoie, America se uită, Marea Britanie se uită, Germania se uită. Toată lumea aşteaptă ca armata nord-coreeană să înceapă să lovească în ucraineni”, a declarat Zelenski în discursul său, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Preşedintele ucrainean a avertizat că participarea Coreei de Nord la acest război din Europa este o ameninţare la adresa întregii lumi, care trebuie să fie oprită şi în acest context a criticat inclusiv China, care nu încearcă să-i oprească pe nord-coreeni, deşi se declară de partea păcii.

„Cunoaştem toată logistica dintre Rusia şi Coreea de Nord care ajută agresiunea rusă, iar această logistică trebuie blocată. Acest lucru depinde, în special, de statele puternice din Asia. Depinde de China, care vorbeşte atât de mult despre încheierea războiului. Dar ea urmăreşte. Şi în timp ce cuvintele sunt rostite, militarii din Coreea de Nord merg pe front”, a subliniat Zelenski.

„Toată lumea care dorește cu adevărat să împiedice extinderea acestui război între Rusia şi Ucraina şi să împiedice răspândirea războiului din Europa în alte regiuni ale lumii nu trebuie doar să privească. Trebuie să acţionăm. Trebuie să combinăm cuvintele despre inadmisibilitatea escaladării şi extinderii războiului cu acţiunile”, a punctat liderul de la Kiev, supărat că „lumea doar priveşte cum creşte această ameninţare”.

El consideră că trupelor Phenianului nu trebuia să li se acorde timp pentru a învăţa „războiul modern” de la Rusia, iar Moscovei nu trebuie să i se permită să caute şi să-şi găsească aliaţi. „Nu trebuie să dăm timp niciunui inamic al lumii libere să crească”, a îndemnat Zelenski.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Putin: Rusia va continua să testeze „în condiții de luptă” noua sa rachetă Oreșnik. „Dispunem de un stoc de astfel de produse”

Preşedinta Parlamentului European susţine că Germania ar trebui să trimită rachete Taurus în Ucraina

Avertisment de la Pentagon: Soldaţii nord-coreeni din Rusia vor lupta „în curând” cu armata ucraineană

Rachete rusești Kornet folosite împotriva blindajelor reactive au fost descoperite în cadrul unei operațiuni critice în sudul Libanului

Partenerii noștri