Live

Live Text Reuniune crucială NATO în Germania. „Pachet semnificativ” de ajutor militar pentru Ucraina, dar fără tancuri Leopard

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov (dreapta), a participat la întâlnirea aliaților de la Ramstein, sub coordonarea secretarului american al Apărării, Lloyd Austin (stânga). Foto: Profimedia

Creşterea ajutorului militar pentru Ucraina este urgentă pentru ca aceasta să-şi poată recupera teritoriul ocupat înainte ca Rusia să lanseze noi ofensive, a spus vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la finalul reuniunii de la Ramstein, în Germania, la care aliaţii Ucrainei nu au ajuns la un acord pentru a oferi acesteia tancuri germane Leopard, dar au promis în schimb Kievului alte tipuri de arme, inclusiv vehicule de luptă pentru infanterie şi sisteme antiaeriene. Între timp, preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a reacţionat nervos la televiziunea naţională după ce grupul de mercenari Wagner din Rusia a publicat mai multe clipuri în limba sârbă pentru a încuraja recrutarea pentru război. Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică avertizează că un accident nuclear e posibil în orice moment la centrala Zaporojie. Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Apărării al Marii Britanii, grupul Wagner are până la 50.000 de luptători în Ucraina. Șeful CIA i-a dezvăluit lui Volodimir Zelenski, săptămâna trecută, într-o vizită secretă la Kiev, care sunt planurile de război ale Rusiei pentru primăvară, scrie CNN.  În timp ce Germania anunță un ajutor suplimentar în valoare de 52 de milioane de euro pentru reconstrucția Ucrainei, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, acuză NATO că vrea să se implice „din ce în ce mai mult” în acest război.

LiveText-ul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.

„Nu există altă soluţie” decât trimiterea de tancuri grele în Ucraina, afirmă Zelenski

ACTUALIZARE 22.20 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că nu există "altă soluţie" decât trimiterea de către Occident de tancuri grele în ţara sa, în timp ce aliaţii Kievului nu au luat o decizie în cursul unei reuniuni la Ramstein, în Germania, relatează AFP.

"Da, va trebui în continuare să luptăm pentru furnizarea de tancuri moderne, dar în fiecare zi este mai evident faptul că nu există altă soluţie decât să luăm o decizie cu privire la tancuri", a spus Zelenski în discursul său de seară transmis prin video.

"Partenerii noştri au o atitudine de principiu - ei vor susţine Ucraina atât cât este necesar pentru victoria noastră", a continuat el, potrivit Agerpres.

Reuniţi la baza militară americană de la Ramstein, aliaţii occidentali ai Ucrainei nu au reuşit să convină cu privire la livrarea de tancuri grele, în special din lipsa de undă verde din partea Germaniei.

Aşteptările Kievului erau mari înaintea acestei reuniuni de aproximativ 50 de ţări, destinată să coordoneze ajutorul militar al aliaţilor împotriva Moscovei, Ucraina sperând să obţină armamentul necesar lansării unei noi ofensive împotriva trupelor ruse pe teritoriul său.

Zelenski, care le-a cerut joi occidentalilor să mărească "în mod semnificativ" livrările de arme, a salutat totuşi reuniunea de la Ramstein, care "ne va întări rezistenţa".

El a citat "sute de vehicule de luptă adăugate la arsenalul ucrainean", "rezultate semnificative în ceea ce priveşte rachetele şi sistemele antiaeriene".

Creşterea ajutorului militar pentru Ucraina este "urgentă" pentru ca aceasta să-şi poată recupera teritoriul ocupat înainte ca Rusia să lanseze noi ofensive, a transmis vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la finalul reuniunii de la Ramstein, la care aliaţii Ucrainei nu au ajuns la un acord pentru a oferi acesteia tancuri germane Leopard, promiţând în schimb Kievului alte tipuri de arme, inclusiv vehicule de luptă pentru infanterie şi sisteme antiaeriene, notează EFE.

SUA a desemnat grupul Wagner drept organizaţie criminală internaţională

ACTUALIZARE 22.15 SUA au desemnat grupul paramilitar rus Wagner drept organizaţie criminală internaţională, a anunţat vineri Casa Albă, denunţând activităţile acestei grupări în Ucraina, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Wagner este o organizaţie criminală care comite vaste atrocităţi şi abuzuri ale drepturilor omului", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, menţionând că gruparea de mercenari are aproximativ "50.000" de persoane desfăşurate în Ucraina, în principal deţinuţi condamnaţi în Rusia.

"Continuăm să considerăm că grupul Wagner are în prezent aproximativ 50.000 de persoane desfăşurate în Ucraina, între care 10.000 de mercenari şi 40.000 de deţinuţi", într-o asemenea măsură încât acest lucru a provocat "rezerve" din partea Ministerului rus al Apărării cu privire la "metodele sale de recrutare", spus John Kirby.

Responsabilul a anunţat că Washingtonul va lua măsuri suplimentare împotriva grupului Wagner după desemnarea de vineri a grupului ca organizaţie criminală.

El a făcut, de asemenea, referire la imagini din satelit care arată trenuri ruseşti care se îndreaptă spre Coreea de Nord pentru a furniza echipamente pentru grupul Wagner.

Gruparea paramilitară este condusa de Evgheni Prigojin şi este foarte activă în luptele intense pentru capturarea oraşului Bahmut, din estul Ucrainei. Dacă va fi cucerit, Bahmut va deschide armatei ruse drumul spre alte oraşe din Ucraina, aflate mai la vest, în special Kramatorsk, un important centru industrial şi administrativ din regiunea Doneţk, aflat în continuare sub controlul Kievului.

Șeful statului major american: Armata rusă va fi foarte greu de alungat în acest an de pe teritoriul Ucrainei

ACTUALIZARE 20:46 Armata rusă va fi foarte dificil de alungat până la sfârşitul anului de pe teritoriul Ucrainei, a spus vineri şeful Statului Major Interarme din SUA, generalul Mark Milley, în cursul unei conferinţe de presă la baza americană Ramstein, în Germania.

„Din punct de vedere militar, îmi menţin ideea că va fi foarte dificil de expulzat forţele ruse din toate zonele ocupate ale Ucrainei, a spus el la finalul reuniunii ţărilor aliate ale Kievului care au discutat despre sprijinul suplimentar necesar de a fi acordat Ucrainei.

„Asta nu înseamnă că nu se poate întâmpla. Dar va fi foarte, foarte dificil, a insistat el, potrivit Agerpres.

Este de asemenea foarte posibil pentru ucraineni să desfăşoare o ofensivă semnificativă cu scopul de a elibera cât mai mult posibil din teritorii, a adăugat generalul american. Însă aceasta va depinde de livrări de echipamente şi de antrenamente

Acord fără tancuri Leopard

ACTUALIZARE 20:25 Creşterea ajutorului militar pentru Ucraina este urgentă pentru ca aceasta să-şi poată recupera teritoriul ocupat înainte ca Rusia să lanseze noi ofensive, a spus vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la finalul reuniunii de la Ramstein, în Germania, la care aliaţii Ucrainei nu au ajuns la un acord pentru a oferi acesteia tancuri germane Leopard, dar au promis în schimb Kievului alte tipuri de arme, inclusiv vehicule de luptă pentru infanterie şi sisteme antiaeriene.

Germania a anunţat că va efectua o revizuire a stocului şi disponibilităţii tancurilor sale Leopard înaintea unei eventuale livrări de acest fel către Ucraina, confirmând că rămâne în discuţie furnizarea acestor tancuri şi că va acţiona rapid dacă aliaţii vor ajunge la un acord să le ofere Kievului. Dar acum prioritară este apărarea antiaeriană a Ucrainei şi pe aceasta ne concentrăm a declarat ministrul german al apărării, Boris Pistorius, potrivit Agerpres.

Omologul său polonez, Mariusz Blaszczak, a anunţat în acest timp că, în aşteptarea unui acord între aliaţi pentru trimiterea unor tancuri Leopard către Ucraina, Polonia va suplimenta numărul tancurilor de concepţie sovietică T-72 pe care le oferă Ucrainei şi de asemenea numărul blindatelor, fără a da detalii. Polonia, care dispune la rândul ei de tancuri Leopard, a cerut insistent Germaniei să ofere astfel de tancuri Ucrainei sau măcar să-şi dea acordul ca alte ţări ce au astfel de tancuri în dotare să le transmită Kievului. Totuşi, guvernul de la Berlin afirmă că nu a primit cereri oficiale din partea altor ţări pentru a autoriza re-exportul unor tancuri Leopard către Ucraina.

După reuniunea de la Ramstein, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că Rusia se pregăteşte pentru noi ofensive, astfel că este urgentă intensificarea sprijinului militar pentru a permite Ucrainei să învingă şi să-şi recapete teritoriul ocupat.

Ca majoritatea războaielor, este probabil ca acesta să se termine la masa negocierilor, dar ce se întâmplă la negocieri este direct legat de ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă, prin urmare trebuie să dăm acum mai multe arme Ucrainei, consideră Stoltenberg.

Deşi la Ramstein nu s-a ajuns la un acord asupra tancurilor Leopard, a fost convenit un nou pachet semnificativ de capacităţi de luptă pentru Ucraina, a menţionat secretarul general al NATO, care i-a mulţumit secretarului american al apărării, Lloyd Austin, pentru leadershipul SUA în oferirea unui ajutor militar foarte semnificativ Ucrainei. Stoltenberg a apreciat de asemenea anunţurile recente de noi livrări de arme către Ucraina ale unor ţări precum Marea Britanie, Polonia, Germania, Franţa, Canada, Danemarca, Olanda sau Suedia.

Pe de altă parte, Stoltenberg a insistat că Ucraina are nevoie de asemenea de mari cantităţi de muniţii, de combustibil, de provizii şi materiale medicale. El a îndemnat astfel ţările NATO să-şi intensifice producţia de muniţii, nu doar pentru a le trimite Ucrainei, ci şi pentru a-şi completa propriile stocuri diminuate în urma ajutorului oferit armatei ucrainene.

Putin a convocat Consiliul de Securitate la Moscova

ACTUALIZARE 18:30 Preşedintele rus Vladimir Putin a convocat vineri Consiliul de Securitate al Rusiei pentru a discuta despre situaţia campaniei militare în Ucraina, în timp ce NATO şi ţările din Grupul de contact pentru Ucraina discută despre asistenţa militară pentru Kiev la baza americană Ramstein din Germania, relatează EFE.

„În cadrul reuniunii a avut loc un schimb de opinii cu privire la operaţiunea militară specială. Ministrul apărării Serghei Şoigu i-a informat pe participanţi cu privire la vizita sa la statul major al operaţiunii la începutul săptămânii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, fără a da detalii.

Peskov a precizat că Vladimir Putin i-a informat pe membrii Consiliului de Securitate despre recentele sale convorbiri telefonice cu lideri străini.

Dmitri Peskov acuză NATO că vrea să se implice „din ce în ce mai mult” în acest război

ACTUALIZARE 14:30 Pesckov acuză ţările occidentale că „întreţin iluzia” unei posibile victorii militare a Kievului. Întrebat dacă furnizarea de arme tot mai avansate către Ucraina însemna că acest conflict escaladează, el a răspuns: „Aveţi perfectă dreptate, într-adevăr se dezvoltă într-o spirală ascendentă. Vedem o creştere indirectă şi uneori directă a implicării ţărilor NATO în acest conflict (...), auzim declaraţii, vedem că primează din ce în ce mai mult dorinţa de a se implica”

„Vedem un devotament în a întreţine dramatic iluzia că Ucraina poate reuşi pe câmpul de luptă. Aceasta este o amăgire dramatică din partea comunităţii occidentale, ce va fi o cauză de a regreta, suntem siguri de asta”, a subliniat el.

Citește continuarea AICI.

Germania anunță un ajutor suplimentar de 52 de milioane de euro pentru reconstrucția Ucrainei

ACTUALIZARE 14:25 Ministrul german al Dezvoltării a anunțat că Germania va aloca încă 52 de milioane de euro, ajutor pentru reconstrucția Ucrainei ca urmare a pagubelor masive suferite în timpul celor 11 luni de război, informează dpa.

Suntem în mijlocul războiului pentru reconstruirea Ucrainei într-o Ucraină liberă, independentă”, a declarat ministrul federal pentru cooperare şi dezvoltare economică din Germania Svenja Schulze joi, în timpul vizitei sale de 10 ore în oraşul Odesa, vizită ţinută secret până vineri dimineaţa din raţiuni de securitate. Ajutorul financiar suplimentar acordat municipalităţilor ucrainene vor merge pentru încălzire, generatoare electrice, îngrijire medicală şi cheltuieli administrative.

Citește continuarea AICI.

Dmitri Peskov, prima reacție privind rachetele Panțîr instalate pe acoperișul Ministerului Apărării

ACTUALIZARE 14:00 Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a evitat să vorbească despre imaginile cu sisteme antiaeriene şi antirachetă Panţîr-S1 de pe acoperişul Ministerului Apărării din Rusia și a precizat că „este responsabilitatea Ministerului Apărării să garanteze securitatea acestei ţări în totalitatea sa şi a capitalei în special”.

Citește continuarea AICI.

Zelenski: „Stă în puterea voastră să asigurați tunuri și avioane care să zdrobească teroarea”

ACTUALIZARE 12:16 Volodimir Zelenski a avut și el o intervenție video în cadrul întrunirii de la Ramstein, în care a spus că Putin vrea să distrugă națiuni. 

Acest război este despre „în ce lume vom trăi”, iar „Kremlinul trebuie să piardă”, a mai afirmat Zelenski.

„Sunteți națiuni puternice. Vă încurajez să luați decizii care să dezarmeze răul Rusiei de orice putere”, s-a adresat el audienței.

„Stă în puterea voastră să asigurați tunuri și avioane care să zdrobească teroarea. Stă în puterea voastră să obținem victoria.”

Lloyd Austin: „Istoria ne privește. Așa că nu renunțăm”

Reuniunea aliaților NATO din Germania se desfășoară sub coordonarea secretarului american al apărării, Lloyd Austin. Foto: Profimedia

ACTUALIZARE 11:42 „Nu este momentul să încetinim. E timpul să ne implicăm mai mult. Poporul ucrainean ne privește. Kremlinul ne privește. Istoria ne privește. Așa că nu renunțăm. Și nu ne vom slăbi determinarea de a ajuta Ucraina să se apere împotriva agresiunii imeriale a Rusiei”, a declarat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, la reuniunea de la Ramstein.

Lloyd Austin a mai spus că este mândru de pachetul de ajutor militar anunțat de SUA, care, potrivit lui, asigură „chiar mai multe capacități de apărare antiaeriană pentru a ajuta Ucraina să-și apere orașele și cerul”.

„Când Putin a lansat invazia neprovocată acum 11 luni, a crezut că Ucraina se va prăbuși pur și simplu și că lumea se va uita în altă parte. Dar Putin nu a ținut cont de curajul poporului ucrainean.”

„Ucraina a inspirat întreaga lume, în timp ce Rusia rămâne fără muniție. A suferit înfrângeri mari. iar acum apelează la puținii parteneri care i-au rămas pentru a-și alimenta invazia tragică și inutilă. Până și Iranul sau Coreea de Nord nu recunosc că ajută Rusia. Comparați asta cu valul de sprijin pentru o Ucraină liberă și suverană care se află în această încăpere”, a mai spus Austin la întrunirea de la Ramstein.

Reuniunea „Ramstein” a aliaților NATO, în Germania

ACTUALIZARE 11:25 Ţările care sprijină militar Ucraina participă vineri la o reuniune în Germania, de la care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că aşteaptă „decizii solide”, precum trimiterea de vehicule blindate grele, pentru a ajuta ţara sa în viitoarele bătălii cruciale împotriva Rusiei.

Reuniunea de vineri este a treia, de la începutul conflictului, în acest format numit „Ramstein”. Miniştrii apărării şi înalţi responsabili militari din 50 de ţări se întâlnesc sub coordonarea secretarului american al apărării Lloyd Austin.

„Ne pregătim pentru reuniunea de mâine de la Ramstein de mâine. Aşteptăm un sprijin militar puternic din partea Statelor Unite”, a declarat joi seară preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în intervenţia sa video cotidiană.

„Este nevoie de tancuri germane, tancuri finlandeze, tancuri daneze, tancuri franceze, adică Europa Occidentală trebuie să pună la dispoziţie tancuri mai moderne Ucrainei, pentru ca aceasta pur şi simplu să se poată apăra”, a subliniat la rândul său premierul polonez Mateusz Morawiecki.

Germania este supusă unor presiuni în creştere din partea mai multor vecini europeni, întrucât ea este cea care trebuie să autorizeze livrarea tancurilor Leopard. Noul ministru german al apărării, Boris Pistorius, a declarat joi că răspunsul Berlinului va fi clar „în următoarele ore sau mâine (vineri) dimineaţă”.

Cu câteva ore înainte de această reuniune de la baza americană Ramstein, Statele Unite, Regatul Unit, Suedia şi Danemarca au anunţat noi livrări substanţiale de arme pentru Ucraina.

Washingtonul va debloca un nou ajutor militar în valoare de 2,5 miliarde de dolari, ce va include 59 de blindate Bradley, acestea urmând să se adauge celor 50 de vehicule blindate uşoare de acest tip promise în 6 ianuarie, şi 90 blindate pentru transport de trupe Stryker, potrivit Pentagonului.

De asemenea, armata americană va livra Ucrainei 53 de vehicule blindate antimine (MRAP) şi 350 de vehicule de transport M998, faimosul Humvee. Această nouă tranşă aduce la 26,7 miliarde de dolari valoarea totală a ajutorului militar al SUA pentru Ucraina, de la începutul invaziei ruse în 24 februarie anul trecut.

Însă această nouă tranşă a ajutorului nu cuprinde niciun tanc greu, precum modelul Abrams, despre care Statele Unite afirmă că nu sunt încă pregătite să le furnizeze Kievului din motive de mentenanţă.

Regatul Unit a promis că va trimite Ucrainei 600 de rachete suplimentare Brimstone, Danemarca 19 tunuri Caesar de fabricaâie franceză şi Suedia tunuri automotoare Archer, sisteme care au o rază de acţiune de câteva zeci de kilometri, inferioară celei solicitate de ucraineni.

Londra a promis 14 tancuri Challenger 2 Kievului, iar Polonia s-a declarat pregătită să livreze 14 tancuri Leopard 2 de fabricaţie germană, un total încă departe de sutele de vehicule de care Ucraina afirmă că are nevoie.

Depozit rusesc de muniții, distrus la Soledar

ACTUALIZARE 11:13 Orașul Soledar, aflat la câțiva kilometri de Bahmut, a intrat sub controlul forțelor ruse, potrivit tuturor evaluărilor privind situația de pe frontul din estul Ucrainei. Rușii au transformat localitatea în bază pentru trupe și depozit de muniții, însă ucrainenii țin în continuare orașul sub observație cu ajutorul dronelor și recurg la lovituri când au informații privind depozitele rusești.

Brigada 45 Artilerie a Ucrainei a distrus mai multe astfel de depozit de muniții într-o casă din Soledar.

„Ocupanții folosesc casele și curțile (din Soledar - n.r.) drept cartier general și depozit de muniții, dar artileriștii noștri văd tot. Pământul Ucrainei arde și va arde sub picioarele inamicilor”, a scris Brigada 45 Artilerie, unde a postat un clip cu distrugerea unui astfel de depozit, cu ajutorul unității speciale de supraveghere din dronă.

Șeful CIA, vizită secretă la Kiev

ACTUALIZARE 10:25 Directorul CIA, William Burns, l-a informat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, săptămâna trecută, într-o vizită secretă la Kiev, care sunt evaluările Statelor Unite cu privire la planurile de război ale Rusiei pentru primăvară, potrivit unor surse oficiale americane și ucrainene, citate de CNN.

Întâlnirea secretă a avut loc în contextul în care SUA monitorizează atent o potențială nouă ofensivă a rușilor în lunile care vin și în mijlocul unei dezbateri încinse între Statele Unite și aliații europeni privind livrarea către Ucraina de armament mai sofisticat, cu rază lungă de acțiune. Liderii europeni din domeniul apărării se vor întâlni astăzi pentru a discuta livrările de arme către Ucraina, mai menționează CNN.

Citește continuarea AICI.

Marea Britanie: „Wagner are până la 50.000 de militari în Ucraina”

ACTUALIZARE 10:20 Ministerul Apărării al Regatului Unit transmite că grupul de mercenari Wagner din Rusia are „până la 50.000 de luptători în Ucraina”.

Ministerul spune despre Wagner că s-a „dezvoltat cu o viteză remarcabilă, deși Yevgeny Prigozhin declara că grupul a fost fondat în septembrie 2022.

Șeful AIEA: Un accident nuclear la centrala Zaporojie, posibil oricând

ACTUALIZARE 10:05 Un accident nuclear ar putea avea loc oricând la centrala Zaporojie, avertizează Rafael Grossi, șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, după ce două noi bombardamente au avut loc în apropierea centralei. Oficialul a declarat că își face griji pentru că lumea nu mai ia în serios pericolul de acolo. Forțele ruse au capturat centrala Zaporojie, cea mai mare din Europa, în luna martie. De atunci, a fost atacată în mod repetat, stârnind temeri cu privire la o catastrofă nucleară.

„Situația este foarte precară, așa cum spun mereu. Sunt foarte îngrijorat în legătură cu centrala Zaporojie. Chiar și fără noi ofensive sau campanii, centrala e tot timpul pe linia frontului. Doar astăzi au fost două explozii majore în apropiere. Știm că un accident nuclear sau un accident cu urmări radiologice grave poate avea loc în orice zi. Îmi fac griji că acest lucru devine o rutină, că oamenii ar putea spune „Păi, nimic nu s-a întâmplat până acum, așa că directorul AIEA strigă lupul? Și nu se întâmplă nimic?” Ei bine, se poate întâmpla oricând. Așa că datoria mea este să fac tot ce pot pentru a preveni acest lucru. În cazul Fukushima, am putut da vina pe Mama Natură. Pe cine vom da vina dacă se întâmplă ceva acum?”, a spus Grossi.

Indignare în Serbia din cauza recrutării unor mercenari Wagner pentru războiul din Ucraina

ACTUALIZARE 09:50 Un videoclip apărut în presa rusă în care apar „voluntari” sârbi care se antrenează pentru a lupta împreună cu trupele ruseşti în Ucraina a provocat indignare în Serbia, arătând relaţia complexă a acestei ţări cu Moscova, scrie BBC.

Grupul de mercenari Wagner din Rusia a realizat materiale video în limba sârbă pentru a încuraja recrutarea pentru război. Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a reacţionat nervos la televiziunea naţională. "De ce voi, de la Wagner, chemaţi pe cineva din Serbia când ştiţi că este împotriva reglementărilor noastre", a spus el. Criticii acuză frecvent Serbia că dă prioritate prieteniei sale de lungă durată cu Rusia în faţa ambiţiilor sale de a accede în Uniunea Europeană.

Citește continuarea AICI.

Polonia amenință cu măsuri „non-standard” dacă Germania nu aprobă furnizarea de tancuri Leopard Ucrainei

ACTUALIZARE 08:45 Ministrul adjunct de externe al Poloniei, Paweł Jablonski, spune că țara este pregătită să ia măsuri „non-standard” dacă Germania se opune trimiterii de tancuri Leopard în Ucraina, relatează Reuters.

Jablonski reiterează o declarație a premierului polonez, Mateusz Morawiecki, care a semnalat joi că ar putea trimite tancuri Leopard 2 în Ucraina, ca parte a unei coaliții mai largi, chiar și fără aprobarea Germaniei. „Consimțământul este de o importanță secundară aici, fie vom obține rapid acest consimțământ, fie vom face singuri ceea ce este necesar”, a spus Morawiecki.

Zelenski: „Ne așteptăm la un pachet puternic de ajutor militar din partea Statelor Unite”

ACTUALIZARE 08:25 Zelenski a declarat că guvernul său așteaptă „decizii importante” de la liderii apărării din NATO și din alte țări, reuniți vineri pentru a discuta despre furnizarea de tancuri moderne Ucrainei, care ar constitui un ajutor esențial în războiul inițiat de Rusia.

Întâlnirea de la baza aeriană Ramstein din Germania este cea mai recentă dintr-o serie de când Rusia a invadat Ucraina în urmă cu aproape 11 luni și unde vor fi discutate viitoarele provizii de arme, în special a tancurilor germane Leopard 2 folosite de armatele din întreaga Europă.

Berlinul are drept de veto asupra oricărei decizii de a exporta tancurile, iar guvernul cancelarului Olaf Scholz a părut până acum reticent să autorizeze acest lucru de teamă să nu provoace Rusia.

Unii aliați spun că îngrijorarea Berlinului este deplasată, Rusia fiind deja pe deplin angajată în război, în timp ce Moscova a spus în repetate rânduri că transferurile de arme din vest ar prelungi conflictul și ar crește suferința în Ucraina.

„De fapt, așteptăm acum o decizie a unei capitale europene, care va activa lanțurile pregătite de cooperare în ceea ce privește tancurile”, a spus Zelenski, joi seara. „Ne pregătim pentru întâlnirea Ramstein de mâine. Ne așteptăm la decizii importante. Ne așteptăm la un pachet puternic de ajutor militar din partea Statelor Unite”, a mai spus pre;edintele Ucrainei.

SUA trimite o nouă tranşă de ajutor militar pentru Ucraina

ACTUALIZARE 08:15 Statele Unite au anunțat joi o nouă asistență militară pentru Ucraina, în valoare de până la 2,5 miliarde de dolari, inclusiv sute de vehicule blindate și sprijin pentru apărarea aeriană a Ucrainei, relatează Reuters.

Ajutorul include 59 de vehicule de luptă Bradley și 90 de transportoare blindate Stryker, a declarat Departamentul de Apărare al SUA într-un comunicat. În total, Statele Unite au ajutat Ucraina cu mai mult de 27,4 miliarde de dolari de la începutul invaziei.

Washingtonul va furniza forţelor ucrainene, de asemenea, rachete de rezervă pentru sistemele antiaeriene NASAMS şi HIMARS care le-au fost deja furnizate, opt sisteme antiaeriene cu rază scurtă de acţiune Avenger - unităţi de apărare montate pe vehicule care se mişcă în acelaşi ritm cu unităţile terestre - şi mii de muniţii diverse.

Surse guvernamentale germane au spus că Berlinul va trece la problema tancurilor Leopard dacă Washingtonul ar fi de acord să trimită tancuri Abrams în Ucraina. Tancurile Abrams nu au fost incluse în anunțul de joi al Statelor Unite.

Citește continuarea AICI.

 

Editor : Loredana Bancăș

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Scenariile FMI: Când ar putea să se încheie războiul din Ucraina

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Partenerii noștri