Live

Zelenski acuză guvernul de la Tbilisi că îl „omoară” pe fostul președinte georgian Saakașvili. „Îndemn lumea să îi prevină execuția”

Data actualizării: Data publicării:
„Ucraina a oferit soluții. Îndemn lumea să ajute la salvarea vieții lui Saakașvili și să îi prevină executarea”, a spus Zelenski. Foto: Profimedia Images

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut miercuri eliberarea fostului președinte georgian Mihail Saakașvili, despre care s-a scris că ar fi fost otrăvit în închisoare la Tbilisi, informează Politico.

„Chiar acum, cetățeanul ucrainean, fostul președinte georgian Mihail Saakașvili, este omorât încetul cu încetul”, a scris Zelenski pe Twitter, unde a atașat o poză cu Saakașvili din închsioare în care pare foarte slăbit.

„Ucraina a oferit soluții. Îndemn lumea să ajute la salvarea vieții lui Saakașvili și să îi prevină execuția”, a spus Zelenski.

Fostul președinte georgian pro-occidental a fost arestat în octombrie 2021 pentru abuz de putere – acuzații despre care Saakașvili a spus că sunt motivate politic – chiar în ziua în care s-a întors în țară după ani de zile de exil autoimpus.

În luna decembrie a anului trecut, au apărut rapoarte medicale în care se menționa că s-au găsit urme de „mercur și arsenic” în părul și unghiile lui Saakașvili și răni „pe tot corpul său”.

Mihail Saakașvili, înainte și în timpul detenției. Colaj foto: Profimedia Images

Saakașvili, bătut în închisoare, se teme că va fi omorât

Într-un interviu înregistrat cu avocatul său, fostul președinte a spus că și-a pierdut cunoștința de mai multe ori după ce a fost bătut de gardienii închisorii și că se teme pentru viața sa.

Saakașvili a primit cetățenie ucraineană în 2015 și a fost desemnat guvernator al regiunii Odesa, înainte să cadă în dizgrația președintelui ucrainean de la acea vreme, Petro Poroșenko, care i-a retras cetățenia doi ani mai târziu.

Peste încă doi ani, în 2019, Zelenski i-a redat cetățenia ucraineană lui Saakașvili după ce a venit la putere, iar la finalul anului trecut i-a oferit un loc într-o clinică din Ucraina, spunând că detenția sa a fost un act de cruzime.

„Având în vedere amenințarea la adresa vieții lui, îndemn autoritățile georgiene să își amintească de obligațiile lor conforme cu normele europene de protejare a drepturilor omului, să oprească abuzul și să îl elibereze [pe Saakașvili]”, a conchis miercuri Zelenski.

Guvernul georgian a refuzat până acum să îi redea libertatea fostului președinte pe motiv că eliberarea sa ar „destabiliza țara”.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coreea de Nord se pregătește să trimită noi trupe și drone kamikaze în Rusia, susține armata sud-coreeană

VIDEO Imagini cu un australian care lupta pentru Ucraina, capturat şi interogat de ruşi. Reacția guvernului de la Canberra

China își adaptează tacticile de luptă, în urma monitorizării războiului din Ucraina. Lecțiile învățate de Beijing

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Partenerii noștri