Zece vehicule blindate livrate de Rusia au ajuns în Serbia pe calea aerului
Zece vehicule blindate de tipul BRDM-2 (utilizate în misiuni de recunoaştere şi patrulare) au fost transportate de Rusia în Serbia în cadrul cooperării tehnico-militare dintre cele două ţări, a informat sâmbătă Ministerul sârb al Apărării, scrie agenția rusă RIA Novosti, citată de Agerpres.
„În Serbia au sosit 10 transportatoare BRDM-2, împreună cu piese de schimb. Nu au existat obstacole în timpul aducerii lor de către transportatorul aerian rus, echipamentele fiind livrate în siguranţă şi în condiţii de securitate, în conformitate cu normele internaţionale”, menţionează Ministerul sârb al Apărării.
Publicaţia rusă Info-Balkan a relatat în urmă cu câteva zile, citându-l pe deputatul sârb Miroslav Lazanski, numit recent ambasador al Serbiei în Rusia, că România ar fi blocat transportul pe Dunăre a 30 de tancuri ruseşti T-72B3 şi a 30 de vehicule blindate BRDM-2 care urmau să ajungă în Serbia.
În acest context, Ministerul Afacerilor Externe al României a precizat vineri că o licenţă de tranzit pentru produse militare de provenienţă rusească nu putea fi emisă de autorităţile române, din cauza sancţiunilor impuse Federaţiei Ruse de către Uniunea Europeană.
În aceeaşi zi a urmat o reacţie a Ministerului Apărării al Rusiei, care afirma că informaţiile privind blocarea de către România a unui transport cu echipamente militare ruseşti destinat Serbiei sunt „minciuni”, susţinând că nu a trimis nicio navă pentru a transporta echipament militar pe Dunăre.
„Acordurile tehnico-militare dintre preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi omologul său rus Vladimir Putin se realizează pe deplin şi în termenul stabilit”, a precizat sâmbătă Ministerul Apărării de la Belgrad, citat de agenția rusă TASS.
Belgradul va primi gratuit de la Moscova 30 de tancuri şi un număr similar de vehicule blindate, conform RIA Novosti.
Editare web: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News