Live

Vladimir Putin susține că misiunea Rusiei este să „construiască o nouă lume”

Data publicării:
Preşedintele rus Vladimir Putin. Foto: Profimedia

Rusia urmăreşte în conflictul din Ucraina să „construiască o nouă lume” lipsită de „hegemonia” occidentală, susține preşedintele rus Vladimir Putin. El a acuzat joi Occidentul că şi-a pierdut simţul măsurii.

„Auzim mereu (din partea liderilor occidentali n. red): „Trebuie”, „Aveţi obligaţia”, „Vă avertizăm serios”. Dar cine sunteţi voi? Ce drept aveţi să avertizaţi pe cineva? Probabil ar fi timpul să renunţaţi la această aroganţă, să nu vă mai comportaţi în acest mod cu lumea întreagă. Ar fi timpul să renunţaţi la această gândire, rămasă din epoca domniei coloniale. Acea epocă s-a terminat demult şi nu se va mai întoarce vreodată", a spus Putin la Clubul de Discuţii de la Valdai, desfăşurat în staţiunea Soci, potrivit Agerpres.

„Toată lumea îşi dă seama că în sistemul internaţional în care domneşte arbitrariul (...) oricine poate fi atacat pentru simplul motiv că el sau ţara sa nu este pe placul hegemonului, care şi-a pierdut simţul măsurii şi, aş spune, simţul realităţii. Din nefericire, trebuie să admitem că omologii noştri din Occident şi-au pierdut simţul realităţii”, a susținut preşedintele rus.

„Noi suntem confruntaţi în principal cu sarcina de a construi o nouă lume”, o lume multipolară, şi-a enunţat Putin obiectivul în politica externă. Prin urmare, a susținut el, invazia rusă în Ucraina nu este un „conflict teritorial”, ci un eveniment care trebuie să determine „principiile pe care va fi fondată noua ordine mondială”.

Vorbind tot despre războiul din Ucraina, preşedintele rus a susţinut că aceasta a fost provocat de Occident, întrucât Statele Unite sunt un „hegemon” care se consideră deţinătorul adevărului absolut pe Planetă.

„Nu noi am început aşa-numitul război în Ucraina. Dimpotrivă, noi încercăm să-l încheiem”, a susținut Putin, adăugând că armata ucraineană a pierdut circa 90.000 de soldaţi numai de când a lansat contraofensiva din vara care a trecut- informație neverificată însă.

El a estimat că Europa poate ajuta Ucraina, dar pe seama propriei sale economii şi a cetăţenilor europeni, observând şi faptul că situaţia economică în UE este mai dificilă decât în SUA, iar multe companii îşi mută afacerile din Europa către SUA. Dar „vor găsi bani să ajute Ucraina, îi vor imprima”, crede preşedintele rus.

Cât despre situaţia economiei ruse în urma sancţiunilor occidentale, Putin a spus că aceasta poate susţine financiar efortul pentru conflictul din Ucraina şi că trece în prezent prin schimbări structurale, dar au fost depăşite problemele generate de sancţiuni, deşi există în continuare unele provocări.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atac rusesc cu drone asupra oraşului Sumî: cel puțin doi morți, mai mulți răniți și clădiri avariate

Ce spune NATO despre noua rachetă folosită de Rusia în Ucraina

Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”

Atacuri ruseşti asupra unor substaţii ale centralelor nucleare. „Riscul unor accidente este incredibil de mare”

Partenerii noștri