Live

Vladimir Putin, mesaj de Ziua Națională: „O perioadă dificilă pentru Rusia. Sentimentele de patriotism și mândrie ne unesc”

Data publicării:
Președintele Rusiei, Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin a marcat luni Ziua Naţională a Federaţiei Ruse printr-un apel la „mândrie patriotică” adresat conaţionalilor, în ceea ce el a numit „o perioadă dificilă” pentru ţara sa, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Totuşi, Putin nu a făcut niciun comentariu direct cu privire la ultimele evoluţii din Ucraina, unde forţele Kievului au lansat mult-aşteptata contraofensivă şi în ultimele zile au recucerit mai multe sate din regiunea Doneţk.

„Această sărbătoare publică marchează caracterul inseparabil al istoriei noastre vechi de secole, măreţia şi gloria patriei. Astăzi, într-o perioadă dificilă pentru Rusia, sentimentele de patriotism şi mândrie ne unesc societatea şi mai puternic şi servesc drept sprijin de încredere pentru eroii noştri care iau parte la operaţiunea militară specială din Ucraina”, a declarat şeful statului rus în cadrul unui eveniment organizat la Kremlin.

Ministerul Apărării rus a difuzat luni un clip video în care apar imagini cu lacuri, păduri, biserici şi icoane din Rusia, alături de imagini ale unor soldaţi care îşi exprimă dragostea faţă de ţară.

„Sunt rus, slavă Domnului, sunt rus, sunt atât de norocos”, spune unul dintre soldaţi.

„Rusia este ca o fortăreaţă deasupra abisului, a rezistat şi va rezista”, afirmă un altul.

În 12 iunie 1991, parlamentul rus a declarat oficial suveranitatea Rusiei în cadrul Uniunii Sovietice. Uniunea Sovietică a fost dizolvată oficial în decembrie acel an, iar 12 iunie ca Zi Naţională a Federaţiei Ruse a fost stabilită în 1992.

Luni, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a postat pe Telegram imaginea drapelului rus fluturând deasupra pieţei centrale din Kiev (Maidan), cu un mesaj ce afirmă că în curând va fi redenumită drept „piaţa Rusia”.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coreea de Nord anunţă că va adopta „cea mai dură” strategie împotriva SUA: „Sunt ţara cea mai reacţionară”

Momentul în care polițiștii de frontieră din unitatea RUBPAK Phoenix a brigăzii Pomsta au respins cu succes un atac rusesc

Hackeri pro-ruși au lansat un atac cibernetic împotriva Ministerului de Externe al Italiei și a aeroporturilor din Milano

Reacția Republicii Moldova, după ce Gazprom a anunțat că va sista gazele către țară de la 1 ianuarie

Partenerii noștri