Live

Vladimir Putin le-a oferit americanilor vaccinul anti-COVID, dar SUA spune nu: "Nici în ruptul capului"

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Oficialii ruşi au anunțat că oferă Statelor Unite "cooperare fără precedent" pentru a accelera accesul la vaccinuri şi tratamente Covid-19 eficiente. În replică, SUA a refuzat această ofertă, spunând că „nu este deschisă progreselor medicale” făcute în Rusia, scrie CNN.

"Există un sentiment general de neîncredere față de Rusia din partea americană și credem că tehnologiile - inclusiv vaccinul, testarea și tratamentele - nu sunt adoptate în SUA din cauza acestei neîncrederi", a declarat pentru CNN un înalt oficial rus.

Purtătoare de cuvânt a preşedintelui american, Kayleigh McEnany, a declarat joi că Donald Trump a fost informat despre noul vaccin rusesc. Ea a spus că vaccinurile americane trec prin faza 3 de testare "riguroasă" de standarde înalte.

Neîncrederea este cuvântul de ordine în rândul comunității științifice, după ce Rusia a anunțat că are primul vaccin anti-COVID. O premieră pe care mulți o pun la îndoială, din moment ce nu există nici o dovadă că Moscova a parcurs toate etapele cerute pentru dezvoltarea serului. Se știu foarte puține despre vaccinul botezat Sputnik, iar grupul scepticilor este condus de Anthony Fauci, cel mai important expert american în domeniu. La polul opus se situează controversatul președinte din Filipine. Rodrigo Duterte vrea să fie primul din țara sa care testează vaccinul rușilor.

Anthony Fauci, epidemiolog: Să ai un vaccin și să dovedești că acel vaccin este sigur și eficient sunt două lucruri diferite. Sper că rușii au demonstrat fără dubii că vaccinul este sigur și eficient. Am serioase îndoieli că s-a întâmplat așa, dar cred că asta trebuie să înțeleagă oamenii atunci când aud anunțuri venite din partea chinezilor sau rușilor cum că aceștia au un vaccin și se întreabă apoi de ce americanii nu fac același lucru. Ei bine, fiindcă în această țară avem un mod de a face lucrurile astfel încât să ne pese de siguranță și eficiență. 

 Citește și: Managerul OncoGen: Institutul Gamaleya unde a fost creat vaccinul rusesc nu-mi spune nimic. E competiția de orgolii între marile puteri

Editor: Cristina Iancu

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Partenerii noștri