Live

Vladimir Putin a testat un vaccin anti-COVID sub formă de spray nazal: „Nu am simțit nimic”

Data actualizării: Data publicării:
Președintele rus Vladimir Putin. Foto: Profimedia

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat miercuri că a testat un vaccin anti-COVID sub formă de spray nazal, ca parte a unui proces de „reimunizare”. „Nu am simțit nimic”, a spus liderul de la Kremlin, care a încercat noua variantă de vaccin a doua zi după ce a făcut doza booster cu serul Sputnik.

Putin a dezvăluit miercuri într-o alocuţiune televizată că s-a vaccinat din nou împotriva COVID-19, la şase luni după ce a primit doza iniţială de vaccin Sputnik V, deoarece nivelul său de anticorpi a scăzut.

El a mai spus că a primit doza "booster" sub forma unei injecţii, urmată în ziua următoare de utilizarea unui spray nazal anti-COVID-19.

„Mi-au cerut să inspir adânc și să număr până la trei”, a declarat liderul de la Kremlin, mărturisind că nu a simțit nimic.

Sprayul nazal a fost dezvoltat de Institutul Gamaleya și se bazează pe formula vaccinului Sputnik V. Directorul institutului, Denis Logunov, a dezvăluit că cercetările inițiale au arătat că acest mod de administrare scade șansele de a fi infectat cu SARS-CoV-2 și „are cele mai puține efecte secundare, posibil”.

Tatiana Golikova, viceprim-ministru al Rusiei, a anunţat că Ministerul Sănătăţii din această ţară va înregistra miercuri un nou vaccin anti-COVID-19, Sputnik M, care se adresează adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani. Primele doze cu acest vaccin nou vor deveni disponibile spre sfârşitul lunii decembrie.

Rusia a dezvoltat foarte repede, anul trecut, vaccinul anti-COVID-19 Sputnik V, însă autorităţile de la Kremlin pun creşterea rapidă a numărului de infectări din perioada recentă pe seama ezitării ample a populaţiei de a se vaccina. Octombrie 2021 a fost luna în care s-au înregistrat cele mai multe decese în Rusia de la declanşarea pandemiei de COVID-19.

Mulţi dintre ruşi ezită să se vaccineze şi nu au încredere în asigurările date de autorităţile centrale în privinţa siguranţei acestor vaccinuri.

Citește și: Noua generație de vaccinuri anti-Covid va include spray-uri nazale sau pastile. OMS: 129 sunt în cercetare, unele în studiu clinic

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"La 7 ani i-am spus tatălui meu că o să mă mărit cu un fotbalist de la Dinamo". După 20 de ani, i s-a împlinit visul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polonia investește o sumă uriașă pentru a crește producția de muniție

Prioritate: Donețk. Rușii avansează 9 kilometri pe săptămână în sudul Ucrainei, în ciuda pierderilor mari

Fermele de troli dirijate de Kremlin vor semăna discordie în SUA și după ziua alegerilor prezidențiale (Politico)

Reacția Kremlinului după alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Ce a transmis purtătorul de cuvânt al lui Putin

Partenerii noștri