Live

Video&Foto Videoclip viral după ce în Arabia Saudită a nins abundent. Mai mulți bărbați au cântat și au dansat în zăpadă

Data actualizării: Data publicării:
Videoclip viral după ce în Arabia Saudită a nins abundent. Mai mulți bărbați au cântat și au dansat în zăpadă. FOTO: Captură Digi24

Bucurie în Arabia Saudită, pentru că a nins chiar de la începutul anului. Un videoclip cu mai mulți bărbați care cântă și dansează în zăpadă a devenit viral pe platformele de socializare.

Zăpada a acoperit regiuni întinse din nordul Arabiei Saudite în ultima zi a anului. Cel mai mult a nins în orașul Tabuk, potrivit imaginilor distribuite online.

Oamenii s-au înghesuit în Jebel Al Lawz încă de sâmbătă, când a început să ningă în majoritatea zonelor.

În mai multe imagini distribuite online, localnicii au salutat prima ninsoare a anului interpretând un dans popular, care în trecut era dansat de războinici pentru a sărbători victoria.

Din cauza condițiilor meteo, drumul care ducea spre zona respectivă a fost închis.

Meteorologii au anunțat noi ninsori în Jebel Al Lawz, precum și pe zonele montane Al Dhahr și Alqan, unde temperaturile au scăzut sub 0°C.

Forțele de ordine au îndemnat turiștii și locuitorii din Tabuk să fie vigilenți din cauza vizibilității scăzute.

Ultima dată când în Arabia Saudită au fost ninsori atât de abundente a fost în 2018.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Câteva zeci de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. 20 din ele au fost salvate. Alte trei au fost doar reperate

Jandarmii din Alba au deblocat din nămeţi o maşină în care se aflau doi adulţi şi un copil de 2 ani

Prognoza meteo pentru sărbători. Zonele în care sunt așteptate ninsori de Crăciun

Cum arată stadioanele pe care Arabia Saudită le are în plan pentru „cea mai mare Cupă Mondială din istorie”

Partenerii noștri