Live

VIDEO. Momentul în care vântul de 250 km/oră smulge acoperișul caselor din Florida

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Uraganul Michael. Guliver/Getty Images

Uraganul Michael - de categoria a patra - a atins miercuri uscatul, în apropiere de Mexico Beach, în statul Florida, cu rafale de vânt cu viteza de până la 250 de kilometri - aproape de categoria maximă, a 5-a, a anunţat Centrul Naţional american al Uraganelor (NHC), relatează The Associated Press, citat de News.ro. 

Ochiul uraganului a trecut printre Panama City şi Insula St. Vincent, iar NHC a îndemnat populaţia care se află în ochiul relativ calm al uraganului să nu se aventureze să iasă afară. Forţa urganului s-a extins până la 75 de kilometri de centru.

Aceste rafale de vânt au distrus clădiri în Panama City Beach. O faţadă aflată în construcţie s-a surpat, iar materiale de metal din acoperiş au fost aruncate în parcare.

Guvernatorul statului Georgia Nathan Deal a apreciat că uraganul Michael nu seamnă cu vreo furtună pe care şi-o aminteşte cineva.

Aceasta urmează să provoace pagube grave în centrul şi sudul statului Georgia, a apreciat el, îndemnând populaţia să se protejeze, să-şi protejeze familia şi pe oricine are nevoie de ajutor.

Peste 1.200 de persoane evacuate se aflau în parcuri, în Georgia, care a renunţat să perceapă taxă de intrare persoanelor care au nevoie de adăpost.

Uraganul ar urma să afecteze culturile de arahide, nuci pecan şi bumbac din acest stat.

Al treilea cel mai puternic uragan din istorie

Administratorul Agenţiei federale de management a situaţiilor de urgenţă (FEMA) Brock Long a apreciat că Michael este ”un uragan de cel mai rău tip”.

Foto: Uraganul Michael. Guliver/Getty Images

El a anunţat 3.000 de angajaţi FEMA se află pe teren, dar şi aeronave şi echipe de salvare şi căutare, pregătite să intervină în Florida şi Georgia.

”Cetăţenii Georgiei este necesar să se trezească şi să fie atenţi”, i-a îndemnat Long, care consideră că uraganul probabil va fi cea mai rea furtună pe care a văzut-o cineva în sud-vestul şi centrul Georgiei în ultimele decenii.

Long i-a salutat pe oficialii locali care au îndemnat la evauări şi a apreciat că ”oameni vor muri pentru că nu ţin cont de avertismente”.

Preşedintele american Donald Trump a fost informat despre uraganul Michael în timp ce acesta se apropia de Florida.

Trump a avertizat cu privire la puterea furtunii, în cursul unei întâlniri cu secretarul său al Securităţii Interne şi administratorul FEMA.

Long a prezentat frutuna drept ”un uragan de cel mai rău tip pe coasta Golfului” Mexicului, care, a estimat el, va avea forţa ”unei tornade EF3 care atinge solul”.

Trump a anunţat că a discutat marţi cu guvernatorul din Florida Rick Scott şi că Guvernul federal se coordonează cu toate statele care ar putea fi afectate.

Această furtună de categoria a 4-a ar putea să fie cea mai puternică furtună înregistrată vreodată în regiune, scrie AP.

Peste 375.000 de persoane din regiunea de coastă a Golfului Mexic au fost îndemnate să evacueze.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia afirmă că a avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei balistice

Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”

Ucraina scapă de o datorie de 4,7 miliarde de dolari față de SUA. „Am făcut pasul stipulat în lege către anularea acelor împrumuturi"

Rusia amenință că noua bază americană din Polonia, similară scutului antirachetă de la Deveselu, duce la creșterea pericolului nuclear

Partenerii noștri