Live

VIDEO. Lupte dure pentru fiecare clădire din Bahmut. Imagini filmate într-o sufragerie ocupată de ucraineni

Data publicării:
Orașul Bahmut rămâne scena unor bătălii extrem de sângeroase pentru ambele tabere. Foto: Twitter/NEXTA

Orașul Bahmut rămâne scena unor bătălii extrem de sângeroase pentru ambele tabere. Noi imagini filmate pe front arată un oraș devastat, dar pe care soldații ucraineni încearcă cu orice preț să îl apere de invadatorii ruși.

În prezent distrus în mare parte, oraşul cu 70.000 de locuitori înainte de război a devenit epicentrul luptelor din estul Ucrainei, cu tiruri masive de artilerie, înaintări lente şi pierderi ridicate de ambele părţi.

Un clip video postat pe canalul de Twitter NEXTA arată amploarea distrugerilor din oraș și riscul extrem la care sunt supuși soldații ucraineni care luptă cu inamicii din spatele unor ziduri ciuruite de gloanțe, în apartamente care stau să se dărâme.

Potrivit Der Spiegel, Serviciul Ucrainean de Informații este alarmat de pierderile mari suferite de armata Kievului. Sute de soldați ucraineni mor zilnic în luptele din Bahmut și Soledar, iar armata rusă păstrează aceeași tactică ofensivă, în ciuda pierderilor și mai mari.

Un înalt responsabil american a sfătuit vineri armata ucraineană să nu mai încerce să apere cu orice preţ oraşul Bahmut ci să se concentreze mai mult pe pregătirea unei contraofensive majore.

Potrivit acestuia, prioritatea acordată luptelor de la Bahmut împiedică Ucraina în sarcina ei esenţială de a se pregăti pentru o ofensivă strategică împotriva ruşilor în sudul ţării în primăvară.

La Bahmut, cu cât luptele durează mai mult, cu atât situaţia ar putea juca în favoarea Rusiei care dispune de resurse mai importante de artilerie şi un avantaj numeric în ceea ce priveşte trupele, a justificat el, vorbind sub acoperirea anonimatului şi cerând să nu fie citat direct.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

„Rachetă balistică venind dinspre nord!”. Explozii puternice în Kiev, după un atac rusesc masiv. Cel puțin un mort și mai mulți răniți

Marea Britanie ar putea trimite trupe în Ucraina pentru a-i instrui pe soldaţii ucraineni, sugerează ministrul apărării

Zelenski a anunțat când va primi în Ucraina vizita emisarului pentru pace al lui Trump. „Vom discuta cu Keith Kellogg”

Partenerii noștri