Live

Viața unui bebeluș a fost salvată de o intervenție „în premieră în lume” cu celulele stem din placentă

Data actualizării: Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

Un chirurg spune că „probabil a salvat viața” unui bebeluș, efectuând o intervenție „în premieră în lume”, folosind celule stem din placentă, scrie BBC.

Profesorul Massimo Caputo de la Institutul Inimii din Bristol a folosit celule stem pentru a corecta defectul cardiac al bebelușului Finley. Caputo speră să dezvolte tehnologia astfel încât copiii născuți cu boli cardiace să nu aibă nevoie de atâtea operații.

Finley, care a împlinit 2 ani, este „acum un băiețel fericit care crește”. Însă Finley s-a născut cu arterele principale din inimă defecte și la doar patru zile a suferit prima operație pe cord deschis la Spitalul pentru Copii din Bristol.

Din păcate, intervenția chirurgicală nu a rezolvat problema și funcția sa cardiacă s-a deteriorat semnificativ, partea stângă a inimii suferind de o lipsă severă a fluxului sanguin.

„Am fost pregătiți de la început că șansele ca el să supraviețuiască nu erau mari,” a spus Melissa, mama copilului.

După săptămâni la terapie intensivă, părea că nu există niciun tratament convențional pentru a-l vindeca pe Finley și se baza pe medicamente pentru a menține inima funcțională.

Dar s-a încercat o nouă procedură, implicând celule stem din placentă.

Profesorul Caputo a injectat celulele direct în inima lui Finley, în speranța că vor ajuta la creșterea vaselor de sânge deteriorate.

Așa-numitele celule „alogene” au fost cultivate de oamenii de știință de la Spitalul Royal Free din Londra, iar milioane dintre ele au fost injectate în mușchiul inimii lui Finley.

Celulele alogene au capacitatea de a se transforma în țesut care nu este respins și, în cazul lui Finley, au regenerat mușchiul cardiac deteriorat.

„Am renunțat la toate medicamentele pe care le lua și la ventilație”, a spus Caputo. „A fost externat și acum este un băiețel fericit care crește.”

Profesorul Caputo speră că un studiu clinic asupra plasturilor cu celule stem va avea loc în următorii doi ani, după teste de laborator de succes.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Al șaptelea pacient care este declarat vindecat de HIV. Acesta nu mai este infectat de 6 ani

Cu un pas mai aproape de învierea unui gigant din epoca de gheață. Când s-ar putea naște primul mamut recreat prin inginerie genetică

Cercetătorii au creat „roboți vii” din celule umane cu care au reușit să vindece neuroni

Primul pacient din lume tratat cu celule stem a venit în premieră în România: „Fără transplant aş mai fi trăit cel mult 4 ani”

Partenerii noștri