Live

Veneţia a fost scoasă din lista patrimoniului mondial aflat în pericol. În schimb, UNESCO a inclus un oraș ucrainean și un vulcan

Data actualizării: Data publicării:
Veneţia a fost scoasă din lista patrimoniului mondial aflat în pericol. FOTO: Profimedia Images

Veneția nu mai e inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO aflat în pericol, au stabilit reprezentanții agenției ONU la reuniunea din Arabia Saudită, a anunțat Ministerul Culturii din Italia. În schimb, pe listă au fost incluse orașul ucrainean Liov, catedrala Sfânta Sofia din Kiev și un vulcan activ de pe insula franceză Martinica.

Experții UNESCO au avertizat încă la începutul lunii iulie Italia că nu ia măsuri suficiente pentru a proteja orașul în fața turismului excesiv și a schimbărilor climatice. 

Ministerul culturii din Italia a catalogat decizia din Arabia Saudită ca fiind "pur politică". "Mare victorie la UNESCO... Veneția nu este în pericol", a scris primarul Veneției, Luigi Brugnaro, joi, pe platforma X (fosta Twitter).

Ca parte a strategiei sale de control al turismului, autoritățile din Veneția au adoptat recent o taxă de intrare de 5 euro pentru turiștii care vin doar pentru o zi în oraș, măsura urmând să fie aplicată din primăvara viitoare. Taxa se va aplica celor care nu sunt cazați în Veneția și va începe ca un experiment de 30 de zile.

După decizia de a nu include orașul pe lista sa de monumente aflate "în pericol", Comitetul Patrimoniului Mondial a cerut Italiei să continue să protejeze situl, care se confruntă în continuare cu provocări majore.

Veneția fusese inclusă pe această listă în 1987.

În schimb, oficialii reuniți la Riad au decis să includă în patrimoniul mondial UNESCO orașul Liov din Ucraina și catedrala Sfânta Sofia, ridicată în secolul al 11-lea, un simbol al orașului Kiev.

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost incluși și Muntele Pelée şi Pitons du Nord - un grup de munţi de origine vulcanică.

"Un semnal puternic în favoarea păstrării biodiversităţii. Este un moment istoric pentru Martinica, dar şi pentru Caraibe şi pentru întreaga lume", a declarat Serge Letchimy, preşedintele Consiliului Executiv din Martinica, care vede în această înscriere pe lista patrimoniului mondial "un instrument puternic şi preţios pentru conservare" şi "expresia unei identităţi ecologice".

Decizia "recunoaşte valoarea universală a patrimoniului natural al Martinicii, caracterizat prin geologia şi biodiversitatea sa excepţională" şi reprezintă "un semnal puternic în favoarea conservării biodiversităţii", a declarat Ministerul francez al Afacerilor Externe.

Potrivit Parcului natural din Martinica, înscrierea în patrimoniul mondial "ar putea creşte numărul de vizitatori pe insulă cu 30-40%".

Erupţia Muntelui Pelée din 8 mai 1902 a provocat moartea a aproape 28.000 de persoane. La 121 de ani de atunci, vulcanul este încă activ şi rămâne sub supraveghere permanentă.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Veneția va extinde taxarea turiștilor și în 2025. Ce speră primarul să obțină

Festivalul de la Veneția: documentar rusesc, acuzat că îi prezintă drept victime pe soldații Moscovei care au invadat Ucraina

Patru premii la Veneția pentru "Anul nou care n-a fost". Filmul e o tragicomedie, iar acțiunea se petrece în preajma Revoluției române

Primaria Veneției caută gondolieri. Ce condiții sunt cerute la angajare și ce abilități speciale trebuie să aibă candidații

Partenerii noștri