Live

Vaticanul a extins până pe 3 mai aplicarea măsurilor de restricţie împotriva răspândirii COVID-19

Data publicării:

Vaticanul a extins marţi până la 3 mai măsurile aplicate în contextul prevenirii răspândirii noului coronavirus, ce prevăd printre altele închiderea pieţei şi a bazilicii Sf. Petru, scrie Agerpres.

Biroul de presă al Sfântului Scaun a informat într-o notă că prelungeşte "până la 3 mai toate măsurile care au fost adoptate până la această dată pentru a face faţă emergenţei sanitare provocate de COVID-19".

Guvernul italian a prelungit până la 3 mai măsurile de izolare naţională, deşi a permis începând de marţi deschiderea unor magazine, precum librăriile sau papetăriile, care se adaugă altor centre comerciale care nu au fost închise în timpul crizei de coronavirus, precum supermarketurile sau farmaciile.

Deja în martie Vaticanul a dispus închiderea pieţei şi catedralei Sf. Petru, măsură care l-a obligat pe papa Francisc să celebreze Săptămâna Mare a Paştelui catolic fără prezenţa credincioşilor.

Sfântul părinte nu a putut oficia actul religios al spălării picioarelor în Joia Mare şi nici parcurgerea Via Crucis (Calea Crucii) în Vinerea Mare, care s-a desfăşurat în piaţa Vaticanului şi nu la Colosseum, cum se obişnuieşte.

În Duminica Învierii, papa a dedicat mesajul de Paşte tuturor celor care sunt afectaţi de pandemia de coronavirus, subliniind că "lumea întreagă suferă şi trebuie să fie unită", deoarece trăim vremuri în care "nu este timp pentru indiferenţă".

Editor: I. I. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Un eveniment organizat de catolicii LGBT a fost inclus în Calendarul Anului Sfânt al Vaticanului

Papa Francisc l-a primit pe Viktor Orban la Vatican. Cei doi au discutat despre „promovarea păcii” în Ucraina

„Abuzul spiritual” ar putea fi clasificat drept crimă de Vatican

Partenerii noștri