Uniunea Europeană încearcă să „stabilească contacte cu noii lideri de la Damasc”. Declarațiile noii șefe a diplomației europene
Uniunea Europeană va trimite luni un reprezentant la Damasc pentru a se întâlni cu noii lideri din Siria, a anunţat luni şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas, citată de Reuters.
„Înaltul nostru reprezentant în Siria se va deplasa astăzi la Damasc'', a spus Kallas la sosirea sa la reuniunea Consiliului Afaceri Externe al UE (CAE), ce are loc la Bruxelles.
Vineri, un diplomat european a anunţat că Uniunea Europeană vrea să intre „în curând'' în contact cu noile autorităţi din Siria, la un nivel „operaţional şi nu ''politic''.
„Avem în vedere stabilirea de contacte. Aceste contacte se vor face la nivel operaţional şi noi sperăm că acest lucru va avea loc în curând'', a declarat sub acoperirea anonimatului acest diplomat. Aceste contacte nu vor avea loc „la nivel politic, nici la nivel de înalţi responsabili'', a insistat el, adăugând că UE are un însărcinat cu afaceri pentru Siria, cu reşedinţa la Beirut.
După o ofensivă de 11 zile, coaliţia rebelilor dominată de gruparea islamistă sunită radicală Hayat Tahrir al-Sham (HTS), condusă de Abu Mohammad al-Jolani, a preluat controlul în Damasc în 8 decembrie, punând capăt unei jumătăţi de secol în care familia Assad s-a aflat la putere.
Siria nu ar trebui să repete ''scenariile terifiante'' din Irak, Libia şi Afganistan, avertizase marţi şefa diplomaţiei europene.
Editor : A.R.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News